Atenționare de călătorie pentru turiștii români care merg în Bulgaria. Circulația rutieră va fi oprită până în vară prin tunelurile Topli Dol și Praveshki Hanove 

Steagul Bulgariei. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria pe ruta Sofia – Ruse că în perioada noiembrie 2023 – iulie 2024, circulația rutieră va fi oprită la trecerea prin tunelurile Topli Dol și Praveshki Hanove în scopul începerii activităților de reparație capitală și de modernizare a acestora.

Cele două tuneluri se află pe tronsonul rutier al autostrăzii Hemus, între km 39 și km 54, segment rutier important al rutei Sofia-Ruse.

Circulația va fi deviată și se va efectua, pe ambele sensuri, prin tunelurile de pe direcția opusă, dinspre Ruse către Sofia, cu impunerea strictă a unei limite de viteză de până la 50 km/h.

Astfel, există premise să se formeze aglomerări însemnate de autovehicule, să fie înregistrați timpi măriți de așteptare în cadrul coloanelor de mașini și/sau să fie impuse alte trasee rutiere ocolitoare de către autoritățile bulgare competente.

Șoferilor români li se recomandă să conducă preventiv, să respecte regimul de viteză aplicat tronsoanelor rutiere menționate – de până la 50km/h, să respecte în mod strict semnalizarea rutieră montată și indicațiile/semnalele autorităților de control aflate la fața locului și să își aleagă cu atenție itinerariul rutier corespunzător în momentul achiziționării taxelor de drum – TOLL. Aceștia trebuie să se informeze corect, să achiziționeze din timp vinietele electronice și să achite taxele de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*