Atenționare de călătorie în Grecia: cod roșu de furtuni

Atenționare de călătorie în Grecia.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis un cod roșu cu privire la deteriorarea situației meteorologice și manifestarea unor fenomene meteo puternice (deteriorarea rapidă a vremii, temperaturi scăzute, furtuni puternice însoțite de precipitații și pe alocuri grindină, rafale de vânt de până la gradul 8 pe scara Beaufort).

Astfel, potrivit MAE:

  • vineri, 26 noiembrie 2021, începând cu a doua parte a zilei, precipitațiile abundente și furtunile vor fi resimțite în insulele Ionice, în regiunile Epir, vestul Stereei, vestul peninsulei Peloponez, estul Macedoniei, Tracia și nordul Mării Egee;
  • sâmbătă, 27 noiembrie 2021, precipitații abundente și furtuni vor afecta insulele Ionice, vestul zonei continentale, precum și nordul și estul Mării Egee, regiunea Tracia;
  • duminică și luni, 28 – 29 noiembrie 2021, precipitațiile și furtunile vor continua, îndeosebi în vestul Republicii Elene, precum și în nordul și estul Mării Egee.

Vântul va avea o intensitate sporită, în special în zonele maritime, intensitatea acestuia putând ajunge la gradul 8-9 (pe scara Beaufort, 70-90 km/h, valuri cu înălțimi până la 10 m).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106710035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*