Atenţionare de călătorie în Grecia: Cod Roșu de caniculă și pericol de incendii

MAE: Atenționare de călătorie - pericol de incendii în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul elen de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru intervalul 27 iulie – 3 august 2021, vârful acesteia urmând a fi atins în perioada 30 iulie – 3 august 2021.

Astfel:

  • 27 iulie, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în vestul, centrul și nordul țării, cu temperaturi mai ridicate preconizate în părțile interioare ale Epirului și Tesaliei (până la 39 – 40 de grade Celsius) și în centrul Macedoniei (până la 38 – 39 grade Celsius). În insulele Ionice temperaturile se vor situa între 35 grade și 36 grade Celsius;
  • 28 iulie, valul de căldură va afecta cea mai mare parte a teritoriului elen. Se vor înregistra temperaturi cuprinse în intervalul 40 – 41 grade Celsius în vestul Greciei Centrale, Tesalia, Macedonia Centrală și în centrul regiunii Epir, în timp ce în insulele Ionice, cele estice ale Mării Egee și insulele Dodecaneze temperaturile vor urca până la 37 grade Celsius în timpul zilei;
  • 29 iulie, temperaturile vor continua să crească în toată țara, ajungând la 41 – 42 grade Celsius în vestul Greciei Centrale și în Tesalia și la 40 – 41 grade Celsius în Macedonia Centrală și în Epirul interior. Temperaturile în zona insulelor Ionice se vor situa între 38 grade și 40 grade Celsius, respectiv 37 – 38 grade Celsius în estul Mării Egee și insulele Dodecaneze;
  • în intervalul 30 iulie – 3 august, temperaturile vor crește constant, valorile maxime estimate fiind de 43 grade Celsius în unele zone continentale, putând atinge izolat chiar și pragul de 45 grade Celsius.

În capitala Atena, temperaturile se vor situa în acest interval între 41 grade și 42 grade Celsius, cu posibilitatea înregistrării temporare a unor valori mai ridicate.

În același timp, Secretariatul de Stat pentru Situații de Urgență din Republica Elenă a emis o avertizare de incendii (nivel de alertă grad 4 din 5) pentru următoarele zone:

  • Regiunea Attica (inclusiv capitala Atena);
  • Regiunea Greciei Centrale (zonele Evia și Viotia);
  • Regiunea Peloponezului (zonele Corint, Argolida);
  • Regiunea Mării Egee de Nord (insulele Lesvos, Chios, Samos, Ikaria);
  • Insula Creta.

Autoritățile elene recomandă tuturor persoanelor să manifeste o atenție sporită și să evite orice activitate în aer liber care poate provoca, din neglijență, un incendiu (ex. arderea / curățarea resturilor de vegetație uscată, utilizarea de mașini / dispozitive care provoacă scântei, folosirea grătarelor în aer liber, afumatul stupilor, aruncarea țigărilor aprinse, curățarea / arderea vegetației de pe loturile agricole, interzisă de altfel în acest sezon etc.). În caz de incendiu, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat pompierii, la numărul de telefon 199.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*