ANAT solicită ca distribuirea voucherelor de vacanță să înceapă din luna ianuarie a fiecărui an

Cuplu în vacanță. FOTO Adam Kontor
Cuplu în vacanță. FOTO Adam Kontor

Valoarea voucherelor de vacanță emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare față de cea de anul trecut, 2018 fiind anul în care voucherele acordate și angajaților din sistemul public au impulsionat toate segmentele turismului intern. Litoralul, muntele, zonele balneo, Delta Dunării au înregistrat în acest an creșteri de până la 25% față de anul anterior.

Numai în luna septembrie au fost emise vouchere de vacanță în valoare de 7 milioane de euro, însă cea mai mare valoare a fost înregistrată în luna iunie, 125 de milioane de euro, când au început să fie distribuite și bugetarilor.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism solicită continuarea programului și distribuirea acestora la începutul fiecărui an, pentru ca turiștii să poată profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie și martie, în care își pot alege vacanța potrivită dintr-o multitudine de oferte care au și reducere.

“Voucherele de vacanță au încurajat românii să călătorească și au susținut litoralul românesc în lunile ploioase și la final de sezon ori zonele turistice mai puțin vizitate în anii anteriori. Pentru prima dată, în acest an, mai mulți români au fost în vacanță la Marea Neagră, ori zone turistice mai puțin frecventate au început să crească în statistici. Suntem convinși că sunt suficiente argumente pentru continuarea programului și mai ales pentru acordarea din timp a voucherelor”, declară Nicolae Demetriade, președinte ANAT.

Potrivit statisticilor ANAT, în 2018, majoritatea proprietarilor de vouchere de vacanță s-a adresat agențiilor de turism pentru valorificarea acestora, aproximativ trei sferturi dintre ei alegând pachete turistice.

Cei care nu le-au valorificat încă le pot folosi pentru vacanțe în timpul iernii și chiar vara viitoare, pe care le găsesc și la Târgul Național de Turism organizat la Romexpo, în perioada 15-18 noiembrie. 50 de agenții de turism membre ale Asociației Naționale a Agențiilor de Turism aduc la târg vacanțe cu transport, cazare, servicii de masă, tratament și alte servicii asociate în toate zonele turistice din România, pachete care au reducere de până la 30%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*