Agenția de turism Christian Tour inaugurează noul sediu central din București, cu oferte și reduceri de zile mari, între 23 și 26 mai

Christian Tour a deschis noul sediu central al companiei. FOTO Premium PR

Zilele Christian Tour îi așteaptă, între 23 și 26 mai, pe toți aflați în căutarea destinației de vis pentru următoarea vacanță cu oferte imbatabile, la noul sediu din Piața Alba Iulia din București, precum și la agențiile din celelalte orașe din țară și online.

„Între 23 și 26 mai vom sărbători Zilele Christian Tour. Vor fi foarte multe oferte, foarte multe promoții. Pe data de 24 se inaugurează noul sediu Christian Tour, unde am invitat foarte multe agenții de turism patenere din România, foarte multe nume din show-biz-ul românesc, foarte mulți parteneri care vor veni la Ziua Porților Deschise, la Christian Tour”, a declarat, pentru GoNEXT, Marius Berca, manager operațional în cadrul Agenției Christian Tour.

Situat în Piața Alba Iulia, din Sectorul 3 al Capitalei, noul sediu este, spun reprezentanții agenției, un vis devenit realitate.

„Acest sediu este un vis al nostru. Sloganul nostru «Câte un drum spre fiecare vis» se aplică și în acest caz. Acesta este un vis împlinit, după 27 de ani avem propriul sediu, este proprietatea noastră, este sediul central care include și punctul de vânzare, agenția proprie, la parterul imobilului”, a punctat Marius Berca.

Sediul central al Christian Tour din Piața Alba Iulia funcționează deja încă de pe 8 aprilie și aduce multă culoare și energie, care să îi inspire pe clienți în alegerea vacanței potrivite încă de când trec pragul. Marius Berca a dezvăluit pentru GoNEXT, că Zilele Christian Tour și inaugurarea noului sediu vin cu o mulțime de suprize plăcute pentru toți cei pasionați de turism.

„Vor fi oferte și discounturi mari, care vor ajunge și la 70% pentru principalele destinații ale sezonului estival 2024 și când spun asta mă gândesc la Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, circuite culturale europene cu autocarul, cu avionul, combinate autocar – avion și nu în ultimul România, litoralul românesc al Mării Negre, Transilvania, Bucovina, oferte care se bucură de un mare succes. Turiștii sunt obișnuiți cu noi, că de 27 de ani scoate oferte cu discounturi foarte mari și atunci vin și achiziționează din timp vacanțe. Practic, e ca un târg de turism acest eveniment, Zilele Christian Tour, ținând cont că oferte cu discounturi se vor găsi atât în sediile Christian Tour, cât și în sediile agențiilor partenere”, a detaliat managerul operațional al Agenției Christian Tour.

Realizarea unui sediu propriu a presupus multă muncă, au mai mărturisit reprezentanții Christian Tour. De altfel, povestea uneia dintre cele mai cunoscute agenții de turism din România a început în urmă cu 27 de ani, într-un subsol de bloc. Pasiunea și entuziasmul au adus prosperitate, iar clienții s-au convins de calitatea serviciilor. Acum, Christian Tour este gata să îi primească într-un sediu nou, dar cu aceeași căldură și deschidere dintotdeauna.

Noul sediu comercial se întinde pe o suprafață de 2100 mp și este de trei ori mai mare decât cel în care agenția funcționa anterior. Datorită spațiului generos, sediul din Piața Alba Iulia găzduiește toate departamentele și diviziile Christian Tour, precum și săli de conferințe și nu numai.

La parter funcționează atât agenția pentru segmentul premium, Travel like a star, cât și agenția de vânzări de sejururi și zboruri dedicată publicului larg, care, pentru a fi mai primitoare, a fost amenajată în stilul unei cafenele.

Surprizele însă nu se opresc aici. Managerul operațional al Christian Tour a vorbit pentru GoNEXT și despre cel mai nou și mai ambițios proiect pe care Memento Group, conglomeratul de business în turism, din care fac parte Christian Tour și TUI România, îl dezvoltă în prezent:

„Acum pariul nostru este o companie aeriană, AnimaWings, deja s-a anunțat că vom avea curse externe, curse interne, încercăm să unim marile orașe din România cu aceste curse interne și cu siguranță o să reușim. Am luat sloturi pe mai multe aeroporturi din marile orașe din Europa și vom opera zboruri începând cu luna septembrie”, a anunțat Marius Berca.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*