A opta ediție a Vâltorii Mureșene: centrată pe familii, mai intimă, mai transparentă

A opta ediție a Vâltorii Mureșene va avea loc între 27 - 29 august.

„Tragem clopotul din Cetatea Medievală pentru a da de veste că, după un an de pauză, organizăm din nou Vâltoarea Mureșeană”, a anunțat Jakab István, co-organizator principal al Vâltorii, în Cetatea Medievală, noul spațiu principal al festivalului.

Conform declarației sale, indicatorii de control al pandemiei sunt din ce în ce mai buni, sunt introduse treptat noi măsuri de relaxare, astfel că renaște posibilitatea de a ne întâlni în luna august la Vâltoarea Mureșeană. Acest lucru nu înseamnă că pandemia a dispărut și, probabil, aceasta va face parte din viața noastră în continuare, deci a opta ediție va fi puțin diferită. Va fi un eveniment mai scurt, mai restrâns, mai intim, un festival axat și mai intens pe familii.

Jakab István a povestit că anul trecut a oferit posibilitatea de a regândi Vâltoarea și de a face anumite schimbări în formatul și structura echipei organizatorice. O echipă formată din peste 50 de membri va lucra pentru pregătirea evenimentului, iar această echipă s-a îmbogățit cu numeroși membri noi.

Szente Katalin, co-organizator principal al Vâltorii, a declarat că echipa va avea în acest an o misiune mai specială, întrucât Vâltoarea va avea loc în condiții diferite. Deși târgumureșenii s-au obișnuit deja că Vâltoarea a crescut de la an la an, acum este important să fie un eveniment mai restrâns, mai intim.

„Este extrem de important să ținem cont și să punem în aplicare regulile și măsurile privind combaterea pandemiei. Ca probă generală, am organizat Târgul de Paști și am acumulat experiență în organizarea unui eveniment în aceste condiții diferite. Noi dorim ca Vâltoarea să ofere o posibilitate de distracție în siguranță pentru fiecare târgumureșean”, a declarat Szente Katalin.

Aceasta a adăugat că Vâltoarea va avea mai multe programe cu acces limitat, la care participanții vor trebui să se înregistreze în prealabil și să prezinte certificatul de vaccinare sau rezultatul unui test PCR sau antigen. Toate acestea sunt importante – a adăugat co-organizatorul principal – pentru a nu pune în pericol viața celuilalt. Dar, desigur, vor fi numeroase evenimente la care nu este necesară înregistrarea prealabilă. Acestea vor fi, în mare, programe în aer liber.

În viitorul apropiat, organizatorii vor oferi mai multe detalii cu privire la procedura înregistrării.

Directorul de programe, Molnár Imola a menționat că programele Vâltorii din acest an sunt afectate de măsurile pentru prevenirea și combaterea pandemiei.

„Durata Vâltorii va fi mai scurtă, astfel și numărul programelor va fi mai redus, dar cu toate acestea dorim să folosim în avantajul nostru această situație și să organizăm evenimente centrate și mai mult pe familii, un program mai transparent.”

Va fi primul an în care se alătură Vâltorii Casa Tradițiilor din Ungaria, care va avea un rol important în organizarea programelor folk și care va pregăti numeroase programe de artă populară destinate atât copiilor, cât și adulților. Vor avea loc evenimente în care participanții se vor putea familiariza cu basmele, dansurile și obiceiurile populare, cu meseriile tradiționale, dar nu vor lipsi nici spectacolele de dans popular. Casei Tradițiilor i se adaugă Ansamblul Artistic Mureșul, partenerii noștri de la începuturi, ale căror trupe de dans – atât copii, cât și profesioniști – vor susține spectacole pe scena Cetății Medievale. Tot aici vor avea loc diferite concerte pentru copii și concertul jazz al Luizei Zan.

Și de această dată va fi organizată Curtea de Vinotecă, evenimente la Biblioteca Teleki-Bolyai, dar și numeroase programe gastronomice, sportive și culturale și, desigur, mult iubitele programe dedicate familiilor, care în fiecare an sunt din ce în ce mai variate și colorate datorită implicării organizațiilor neguvernamentale. Acestea au fost, și de această dată, invitate de către organizatorii Vâltorii pentru a aduce plusvaloare evenimentului din acest an. Sfera, ca parte a Vâltorii, va fi, de această dată, organizată cu două săptămâni înainte, în perioada 13-15 august.

În cadrul Vâltorii vor avea loc două spectacole de teatru la Teatrul Național Târgu Mureș. Este vorba despre spectacolul de dans popular Dunaműhely Szerelmem, Kalotaszeg, care va avea două reprezentații în data de 27 august, iar Opera Maghiară din Cluj-Napoca se pregătește cu spectacolul de operetă Contesa Maritza.

Organizatorii planifică patru concerte care, pentru prima oară, vor fi organizate în centrul municipiului. Sâmbătă va concerta trupa Piramis, duminică – trupa Teddy Queen din Gheorgheni, respectiv Kowalsky meg a Vega. Al patrulea concert este încă în curs de organizare.

A opta ediție a Vâltorii Mureșene va avea loc între 27-29 august.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*