A fost lansată o nouă cursă aeriană de la Timișoara la Stuttgart

Aeronava Eurowings. FOTO Aeroportul Timișoara

Aeroportul din Timișoara este al doilea aeroport din România pe care vor opera zboruri Eurowings. În primă fază este vorba de trei zboruri săptămânale, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri.

Eurowings continuă să își extindă rețeaua de destinații, prin lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. Această nouă rută este deservită în timpul programului de vară începând de azi, 3 iunie 2019, săptămânal, în zilele de luni, miercuri și vineri.

„Suntem încântați să includem Timișoara în rețeaua noastră de peste 200 de aeroporturi – al doilea aeroport din Romania, după București. Împreună cu colegii noștri de la Aeroportul Timișoara așteptăm cu nerăbdare să transformăm această nouă rută spre Stuttgart într-o rută de succes, ce asigură o conectivitate mai bună între Romania și Germania, un zbor important pentru economie, turism și comunitatea de români ce locuiește peste hotare”, a declarat Mohammed Nasr, Business Development Manager Europa Centrală și de Est pentru Eurowings.

 

„Suntem foarte mulțumiți că, odată cu extinderea Eurowings la Timișoara, Lufthansa Group a devenit și mai activ în Romania, întrucât continuăm să creștem și să investim pe această piață foarte importantă”, a spus Peter Pullem, General Manager Europa Centrală și de Est pentru Lufthansa Group.

 

„Prezența unei noi companii aeriene pe Aeroportul Timişoara şi introducerea unor noi curse aeriene înseamnă noi oportunități atât pentru aeroport cât şi pentru cetățenii din regiunea de vest a țării. Ca şi consecinţă, va creşte semnificativ atractivitatea economică a zonei iar pentru aeroport va însemna o creştere a numărului de pasageri şi a cifrei de afaceri“ este de părere Daniel Idolu, Director General al Aeroportului Timișoara.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*