A fost lansat primul curs de formare și dezvoltare profesională „Manager de Destinație Turistică”

Delta Dunării, o destinație pentru turiști. FOTO Adrian Boioglu

Academia de Studii Economice din București, prin Facultatea Business și Turism, a lansat cursul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă – „Manager destinație turistică”. Inițiativa beneficiază de susținerea directă a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu parteneriatul încheiat între cele două instituții.

Cursul este acreditat de Autoritatea Națională a Calificărilor pentru ocupația de manager destinație turistică, prevăzută de legislația actuală din turism ca fiind obligatorie în organigrama unei Organizații de Management al Destinației. Mai mult, există deja un interes crescut în teritoriu pentru înființarea acestor organizații, care pot contribui la o mai bună dezvoltare și promovare a turismului în plan local, reunind eforturile și interesele tuturor agenților economici publici și privați.

Cursul are 180 de ore, cu activități didactice teoretice și practice, precum și 23 credite de studii. Activitățile se desfășoară în sistem hibrid, prin cursuri și seminare online, proiecte, lucrări practice în sistem fizic, în mai multe zone din țară, în funcție de proveniența cursanților. Programul se finalizează cu examen de certificare a competențelor, iar certificatele de absolvire sunt eliberate sub tutela Ministerului Educației.

Dată fiind importanța lui practică, programul are asigurat și sprijinul unor importante asociații profesionale din turism: Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Alianța pentru Turism (APT).

Reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor face parte din Componenta 11: Turism și cultură, Reforma 1: Operaționalizarea organizațiilor de management al destinației (OMD-uri) – Jalon 326, Jalon 328, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Apariții în mass-media – managerdestinatie.ase.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*