Planetariul din cadrul CMSN Constanța. FOTO GoNEXT.ro
Pentru că peste tot în lume se sărbătorește „Săptămâna mondială a spațiului cosmic“ și la Planetariul din cadrul Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, au fost organizate manifestări și evenimente.
După ce sâmbătă 6 octombrie, au fost evenimente organizate pentru cei mari, ziua de duminică 7 octombrie a fost dedicată celor mici și curioși, dornici să afle mai multe despre planete și spațiul cosmic.
„Spațiul unește lumea“ este tema generală a activităților din cadrul CMSN Constanța, iar cu această ocazie, copiii între 4 și 15 ani sunt așteptați la Planetariu pentru o serie de activități:
atelier de creație,
Concurs de Astronomie
Jocuri interactive
experimente
Programul activităților este între orele 14.30 și 16.00
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În această săptămână publicul constănțean este invitat la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” la trei evenimente culturale deosebite: un recital, opera „Don Giovanni” și opera „Tosca” Seară Camerală – Miercuri, 1 aprilie …
Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia deține din acest an o aplicație online care oferă pasagerilor informații actualizate în timp real cu privire la orarul zborurilor, servicii precum și alte tipuri de informații utile. Aplicația …
Compania aeriană HiSky își extinde operațiunile în hub-ul din București cu trei noi rute. Operatorul ajunge astfel la patru destinații internaționale și două destinații interne operate de pe aeroportul București Otopeni. Belgia, Irlanda și Spania …
Be the first to comment