Muzeul Astra din Sibiu este gazda Târgului de Toamnă
Sărbătoarea Recoltei de la Muzeul Astra din Sibiu este derulată sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și a Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Zacuscă, silvoiz de prune (magiun), murături la borcan, ghiveci de legume, dulcețuri, gemuri, siropuri, murături, fructe, pâine de casă, must de mere, brânzeturi și produse de carmangerie. Așa sună recolta pe care Muzeul ASTRA vi-o oferă în acest sfârșit de săptămână, doar-doar să nu vă prindă iarna nepregătiți cu merinde 😉
3 bucătărese și 17 producători culinari tradiționali vin duminică pe 30 septembrie, la Muzeul ASTRA să vă arate cum stă treaba cu recolta și bucatele de toamnă. Cine dorește, poate să își umple cămara cu bunătăți.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CNAIR S.A anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că, în urma unei intervenții la sistemele informatice care au implicații în funcționarea corespunzătoare a SIEGMCR, începand cu data de 07.01.2020 ora 01:45, emiterea peajelor …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze dinspre / înspre Republica Polonă prin trecerea frontierelor cu Republica Slovacia că autoritățile locale au prelungit perioada controalelor la frontiera …
Cea de a VII-a ediție a Târgului de Turism VACANȚA se va desfășura în perioada 28 februarie – 1 martie 2020 în cadrul Centrului Regional de Afaceri – CRAFT din Timișoara. Târgul de turism VACANȚA …
Be the first to comment