Christian Tour accelerează transformarea digitală și devine Online Travel Agency.  Incoming-ul, prioritate strategică pentru România ca parte a unui ”proiect de țară”

Cristian Pandel

Compania Christian Tour, unul dintre principalii turoperatori români, anunță o schimbare de paradigmă în industria turismului din România, marcând tranziția de la modelul clasic de touroperator către un model de OTA (Online Travel Agency), construit pe tehnologie și integrarea completă a serviciilor de travel. În cadrul conferinței de presă de început de an, reprezentanții companiei au prezentat viziunea pentru 2026 și anii următori, subliniind faptul că viitorul turismului este digital, personalizat și orientat către experiența de călătorie.

„Christian Tour nu mai este doar un touroperator. Prin investițiile pe care le facem în tehnologie, devenim o firmă de tehnologie cu aplicații și business în turism. Aceasta este schimbarea de paradigmă care va defini industria în următorii ani”, a declarat Cristian Pandel, fondator și CEO al companiei.

Transformarea Christian Tour în OTA presupune trecerea de la pachete turistice predefinite la un ecosistem digital complet. Un element central al noii filosofi de business este lansarea, în primul trimestru al anului, a platformei de rezervări de bilete de avion Vuelo.ro, care va funcționa ca un agregator de oferte. Totodată, turoperatorul pune la dispoziția călătorilor primul abonament de travel din România – Travel Prime, care oferă o serie de beneficii financiare și non-financiare, precum discounturi, exclusivități, acces prioritar la campanii promoționale, suport dedicat pentru membri.

Viziune pe termen lung: incoming-ul ca ”proiect de țară”

Un pilon esențial al strategiei Christian Tour pentru următorii ani îl reprezintă dezvoltarea turismului de incoming și atragerea turiștilor străini în România, demers pe care compania îl consideră cel mai important ”un proiect de țară” în acest domeniu.

”Vorbim de prea mult timp despre potențialul turistic neexploatat al României. Ne uităm în jur la țări mai mici care reușesc să atragă mult mai mulți turiști străini, în condițiile în care România nu e cu nimic mai prejos. E clar că avem nevoie de o strategie coerentă de incoming ca să-i convingem pe străinii din Europa și de pe alte continente că au toate motivele să ne viziteze țara. Cred că acesta reprezintă cel mai important proiect de țară turistic din ultimii 35 de ani, iar noi, ca turoperator care a dat mereu tonul, suntem pregătiți să inițiem această strategie și să facem pașii necesari pentru a crește această componentă ce va aduce venituri însemnate la bugetul național”, a adăugat Cristian Pandel.

Printre pașii pe care și-i asumă Christian Tour se numără crearea unor produse turistice dedicate piețelor externe, utilizarea infrastructurii proprii de transport, prin compania aeriană Animawings, pentru a conecta direct România cu piețe-cheie și promovarea destinațiilor românești prin canale digitale și parteneriate internaționale.

Vacanțele personalizate și experiențele unice, noile tendințe

În ceea ce privește anul 2025, analiza companiei arată o piață în creștere, cu aproape 400.000 de turiști care au ales vacanțe prin Christian Tour. Cele mai căutate destinații au fost Turcia, Grecia, Egipt, Spania și Tunisia, alături de România.

Pentru 2026, Christian Tour anticipează o creștere a cererii de sejururi clasice în destinațiile sun & beach către care operează zboruri charter de pe principalele aeroporturi din țară, dar, în plus, preconizează o cerere mai mare pentru experiențe autentice, turism activ și cultural, city break-uri tematice, precum și pentru destinații alternative, mai puțin aglomerate. De asemenea, turiștii români sunt tot mai interesați să aibă în decursul unui an vacanțe mai scurte, dar mai dese în detrimentul unei singure vacanțe mari, de aceea, compania a creat pachete de sejururi de cinci nopți în loc de șapte sau zece nopți.

Planurile Christian Tour pentru 2026 vizează și extinderea portofoliului de destinații și tipuri de vacanțe, în acest sens anunțând lansarea programului Once in a Lifetime, dedicat vacanțelor-experiență, creat pentru călătorii care doresc să cunoască o destinație în profunzime, dincolo de clișee.

”Programul reunește experiențe unice, atent curatoriate, de la destinații exotice și explorări culturale și gastronomice până la itinerarii rare. Once in a Lifetime reflectă evoluția cererii către vacanțe memorabile, autentice și personalizate, dar și capacitatea companiei de a combina tehnologia cu experiența pe care a acumulat-o în cei aproape 30 de ani de activitate pentru a livra astfel de vacanțe”, a mai spus Cristian Pandel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*