Nava fluvială de pasageri River Concerto a ajuns la Constanța. FOTO Portul Constanța
Una dintre puținele nave turistice programate pentru anul acesta să atingă țărmul românesc a ajuns pe 8 iunie în Portul Constanța. Este vorba de nava fluvială de pasageri River Concerto.
Turiștii îmbarcați la bordul acestei nave au planificate excursii în Capitală, dar și în Constanța, timpul de acostare fiind mic, urmând ca duminică 10 iunie, nava să părăsească portul.
Numărul navelor de croazieră care ajung la Constanța a scăzut dramatic în ultimii ani. Astfel, în 2014, la Constanța au ajuns 93 nave, în 2015 – 36 vase, iar anul trecut au fost 22 escale. Iată că în 2018, Terminalul de Pasageri nu va fi deschis decât pentru 17 nave
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din țară, a obținut în 2024 venituri din vânzări de peste 792 de milioane de lei, în creștere cu 16% față de anul anterior. Cifra de afaceri …
MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte, din România, va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în cursul zilei de vineri, 23 octombrie, mai multe organizații sindicale vor organiza o grevă generală care ar …
Be the first to comment