Imagine cu plaja din stațiunea Mamaia. FOTO Adrian Boioglu
La sediul ANAT a avut loc ședinta de constituire a Comisiei de Turism Intern, Destinații Interne și MICE. Au fost convenite Grupurile de Lucru în cadrul Comisiei: Turism Intern – Președinte Flaviu Vircă, Destinații Interne – Președinte Valeriu Ștefan, MICE- Președinte Mihai Vasile, planificarea următoarei ședințe 29 iunie pe Litoral și alte chestiuni organizatorice.
Temele discutate schițează programul de lucru al Comisiei ce va fi înaintat spre aprobarea CD: propuneri de demersuri pentru extinderea în continuare a folosirii voucherelor de vacanță și în sectorul bugetar, re-examinarea propunerii unor vouchere de sănătate, identificarea de forme de distribuție a biletelor de tratament prin agenții de turism, întâlnire între agenții si hotelieri în septembrie pentru încheierea sezonului pe Litoral, sprijinirea infotripului în județul Cluj, demersuri la Ministerul Educației pentru creșterea duratei sezonului prin decalarea vacantei școlare pe zone geografice.
Grupul de lucru MICE și-a propus ca teme sprijinirea organizării prin Centrul de Formare ANAT de Cursuri și certificări pentru organizarea de evenimente, Obținerea de certificări PCO (Professional Conference Organiser), întocmirea Standard Ocupațional pentru organizator de evenimente împreună cu GL SO, realizarea unui inventar al spațiilor existente destinate conferințelor și evenimentelor de mare amploare, cerințele legale de garantare pentru organizatorii de evenimente B2C, similar agențiilor de turism.
Dumitru Luca (Corali Holidays) este noul președinte al ANAT, în mandatul 2020 - 2022. De asemenea, Andrei Chirilov a fost reales președinte al Regiunii Sud-Est ANAT, membru de drept al Consiliului Director, în mandatul 2020 - 2022. Dumitru Luca are o experiență de 20 de ani în turism, este managerul…
Dumitru Luca, managerul și administratorul agenției de turism Corali și membru ANAT cu o vechime de 23 de ani în asociație a fost reales ca președinte al Patronatului ANAT pentru mandatul 2022 - 2024. Iată care este componența noului Consiliu Director al ANAT pentru mandatul 2022 - 2024: Președinte: Dumitru…
Comisia de Turism Intern și Incoming a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) a purtat, recent, mai multe discuții cu reprezentanții primăriilor stațiunilor montane, cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranță sanitară a turiștilor în stațiunile de schi din România, în contextul pandemiei de COVID-19.…
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Oferta culturală a Consiliului Județean Timiș pentru această săptămână este bogată în vernisaje de expoziții, care de care mai interesante. Pentru început, suntem provocați la expoziția „Paul Neagu. O retrospectivă”, organizată de Muzeul Național de …
Municipiul Constanța va fi centrul de greutate al manifestărilor dedicate zilei marinarilor români, care se vor desfășura luni, 15 august, în portul militar și în Portul Tomis. Potrivit Statului major al forțelor Navale, manifestările din …
În anul centenarului Marii Uniri, compania națională Tarom și Aeroportul „Traian Vuia” Timișoara apropie pe calea aerului românii de pretutindeni. Începând cu luna iulie, vor fi lansate cursele companiei naționale către Stuttgart – Germania, Paris …
1 Trackback / Pingback