Blue Air va conecta, începând cu 21 iunie, Transilvania cu litoralul romanesc, introducând zboruri directe din Cluj Napoca spre Constanța.
Potrivit reprezentanților Aeroportul International Mihail Kogălniceanu din Constanța, zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare, cu prețuri începând de la 29,99 euro/ segment. Toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.
Blue Air va opera două servicii săptămânale între Cluj Napoca și Constanța, conform următorului program:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Programul de vizitare la Acvariul din Constanța este de luni până duminică între orele 09.30 – 16.30. În această perioadă Acvariul poate fi vizitat în același timp doar de 20 de persoane, funcționând la o …
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Măguri-Răcătău și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume …
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta magistrală de alimentare cu apă, de la intersecția bulevardelor Alexandru Lăpușneanu cu Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, …
Be the first to comment