60 de români studiază în prezent la Școala Hotelieră EHL Group, numărul 1 mondial în învățământul de profil

60 de români studiază în prezent la Școala Hotelieră EHL Group

Săptămâna trecută a avut loc prima întâlnire a STAMM EHL Romania – Asociația absolvenților Școlii Hoteliere EHL Group de la Lausanne din România, în prezența Ambasadorului Elvetiei, Excelența Sa Dl. Arthur Mattli.

În prezent, la Școala Hotelieră EHL Group, numărul 1 mondial în învățământul de profil, studiază 60 de români, la facultate, masterat și MBA.

Concluzia întâlnirii a fost că educația de calitate în turism este mai importantă decât oricând în contextul penuriei de angajați. La ora actuală, există mari oportunități de a studia la EHL.

”EHL Group este o școală cu înaltă tradiție, care a inovat educația ospitalieră încă din 1893. Avem peste 30.000 de alumni în întreaga lume și 120 de naționalități. Așa că, istoric vorbind, școala noastră a văzut multe și a demonstrat o înțelegere a vremurilor, a diverselor provocări serioase care au apărut de-a lungul celor peste 125 de ani de când funcționăm. Comunitatea românească la EHL Group a crescut drastic în ultimii ani, un lucru cu care ne mândrim foarte mult. Acesta este unul dintre motivele în care am inițiat deschidea unei comunități de alumni în România direct. Rolul acestei comunități este de a menține valoarea de ”family” din interiorul campusului în România, în mod direct”, declară Marius Gheorghe, Recruitment Officer EHL Group.

Și anul acesta Confederaţia elveţiană acordă burse de excelență tinerilor români pentru a promova schimbul internațional și cooperarea în domeniul cercetării între cele două ţări. Bursele se adresează tinerilor cercetători care au absolvit un masterat sau un doctorat și artiștilor care dețin o diplomă de licență.

Termenul pentru depunerea candidaturii este 3 decembrie 2021.

EHL Group este clasată în mod regulat pe locul întâi printre școlile de ospitalitate din întreaga lume, în funcție de clasamentele care compara excelența academică, reputația industriei și a angajatorilor și contribuțiile la cercetare. Numai în ultimul deceniu, EHL a fost clasată printre primele universități de management al ospitalității de 19 ori. EHL este cea mai internațională școală de ospitalitate, cu aproape trei mii de studenți într-un singur campus. Până în prezent, la prestigioasa școală hotelieră au trecut studenți de 120 de naționalități, 96% dintre aceștia fiind angajați la maxim 6 luni de la absolvire. 4000 de companii din întreaga lume sunt interesate de absolvenții EHL, semestrial, circa 200 de companii fiind prezente în campus pentru recrutare.

De-a lungul a peste 125 de ani, EHL a format nenumărați lideri și a creat cel mai mare și mai activ grup de absolvenți ai unei universități din industria ospitalității. În toată lumea sunt 70 de asociații de alumni, cu 30.000 de membri, în 125 de țări. Dintre absolvenții EHL, 20% și-au creat, în timp, propria afacere. De asemenea, 1/3 dintre absolvenții EHL sunt ori proprietari, ori CEO sau manageri în domeniul ospitalității.

Pe de altă parte, Elveția este cea mai bună țară din lume pentru educație și inovare. Este numărul 1 în ultimii 8 ani consecutivi la indicele de inovare al ONU, și lider în domeniul calității sistemului de învățământ și al dezvoltării personalului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*