Wizz Air aduce clarificări cu privire la opțiunile pasagerilor cu zboruri afectate de perturbări

Aeronava Wizz Air. FOTO Facebook/Wizz Air

Compania aeriană Wizz Air vine cu clarificări pentru pasagerii ale căror zboruri au suferit, în ultima perioadă, întârzieri semnificative sau anulări.

Wizz Air reamintește pasagerilor că, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120 la sută din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.

În cazul anulărilor, pasagerii au aceleași opțiuni de reprogramare sau rambursare, pe care le pot accesa online. Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail. Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară.

Pasagerii afectați de astfel de întârzieri semnificative sau de anulări sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.

De asemenea, compania aeriană recomandă rezervarea biletelor direct la Wizz Air, pentru a primi în timp util toate informațiile necesare despre posibilele modificări și ce acțiuni pot întreprinde pentru zborurile lor afectate, dar și pentru a beneficia de soluțiile self-service rapide și disponibile non-stop, aflate la dispoziția pasagerilor.

Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel. Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte.

În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel. De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

În situația perturbării operațiunilor, cauzele pot fi de natură obiectivă (condiții meteo, greve ale personalului aeroportuar sau ale controlorilor de trafic aerian, bird strikes, probleme de handling cu bagajele sau lipsa de personal la nivelul agenților de handling, probleme în fluxul de verificare de securitate etc.) sau subiectivă (verificările tehnice neplanificate, blocaje operaționale etc.).

În momentul când apare o situație neprevăzută, fie de natură subiectivă, fie obiectivă, Wizz Air face întotdeauna eforturi pentru a limita întârzierile și pentru a evita anularea unui zbor. Întârzierea sau anularea oricărui zbor este ultima decizie luată după ce toate eforturile posibile au fost depuse pentru operarea normală a zborului respectiv. Prioritatea companiei este siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor sale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*