În cursul nopții de joi 20 iunie spre vineri 21 iunie, conducta de alimentare cu apă a RAJA SA, cu diametrul de 600 mm, din Mamaia Sat, a suferit o avarie, pe strada M4.
La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a fost nevoită să oprească pomparea pe aceasta conductă, în vederea remedierii avariei. În această situație, consumatorii din zona Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozit 10, Tabăra de Copii Năvodari și Ecluza Năvodari nu au apă până la remedierea avariei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vânzările în regim de “înscrieri timpurii” pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment, în medie cu 5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, conform datelor BIBI Touroperator, unul dintre cei mai …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale au emis o avertizare de fenomene meteo puternice generate de prezența unui front atmosferic rece, …
Hotelbeds, cel mai mare distribuitor de unități de cazare din lume în regim B2B și partener Go Travel, lansează o campanie globală Black Friday. Astfel, pentru rezervări efectuate în perioada 23 noiembrie – 6 decembrie, …
Be the first to comment