Traficul greu, restricționat pe teritoriul Ungariei. Traficul de călători și autoturisme se derulează în condiții normale

Restricții de trafic pe teritoriul Ungariei. FOTO Poliția de Frontieră

Ca urmare a restricțiilor impuse de autoritățile maghiare cu privire la circulația vehiculelor de transport marfă pe teritoriul Ungariei, începând din această seară 31 octombrie, ora 23.00 (ora României) până duminică, 01 noiembrie, ora 23.00 (ora României), ca în fiecare week-end, pe teritoriul statului vecin va fi restricționată circulația tuturor automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Polițiștii de frontieră români și maghiari efectuează controlul comun pentru ieșirea din Romania (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, iar conform legislației statului vecin, în această perioadă șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la încheierea restricției de circulație pe drumurile publice.

„Precizăm faptul că în intervalul orar menționat, traficul de călători și autoturisme se derulează în condiții normale fără să fie afectat de aceste restricții”, a anunțat Poliția de Frontieră.

Reprezentanții instituției recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță deschise transportului de mărfuri, astfel încât la ridicarea restricțiilor să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, precum și consultarea aplicației Trafic on-line pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*