TAROM anunță organizarea unor curse speciale Cairo–București

Aeronavă TAROM. FOTO TAROM

În contextul situației tensionate în zona Orientului Mijlociu, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM este pregătită pentru organizarea unor curse speciale care să vină în întâmpinarea cetățenilor români aflați în perimetrul zonei de conflict.

Potrivit TAROM, odată cu obținerea aprobărilor din partea autorității egiptene pentru operarea de zboruri speciale Cairo- București, peste 360 de români vor putea ajunge pe Otopeni mâine dimineață.

„Echipele TAROM acționează în coordonare directă cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și cu celelalte autorități naționale, aflate în contact permanent cu reprezentanțele diplomatice ale României din statele din regiune.

Personalul TAROM menține legătura și cu reprezentanții grupurilor de cetățeni români aflați în zonă, inclusiv cu grupul de pelerini surprins în Bethlehem la debutul conflictului, care se deplasează astăzi pe cale rutieră către Cairo pentru a se îmbarca pe zborul spre București.

Șase profesioniști formează echipajul primului zbor special TAROM din Cairo, susținuți de la sol de echipele comerciale, operaționale și tehnice ale companiei, mobilizate pentru realizarea în siguranță a acestei misiuni de repatriere” – TAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*