Tarifele la vacanțele din 2023 vor fi înghețate. Primele oferte pentru sezonul viitor, lansate în septembrie

Stațiunea Mamaia. FOTO: Organizația Patronală Mamaia-Constanța

Operatorii din turismul de litoral își doresc să mențină aceleași tarife la pachetele turistice în sezonul estival 2023 ca în acest an, în ciuda scumpirilor cu care se confruntă și a creșterii TVA la serviciile de cazare, anunță Litoralulromanesc.ro, turoperatorul nr. 1 pe acest segment de vacanțe. Compania a început deja discuțiile cu hotelierii din stațiunile de la Marea Neagră pentru lansarea sejururilor din 2023, ce urmează a fi puse la dispoziția turiștilor chiar din luna septembrie.

“Există o preocupare la nivelul industriei pentru a menține tarifele din 2022 și în 2023, astfel încât să nu fie pusă o presiune și mai mare pe bugetul de vacanță al românilor. Până la ora aceasta, 90% dintre hotelierii cu care am discutat acest subiect și-au exprimat dorința de a păstra prețurile nemodificate, deși, la rândul lor, sunt puși în situația de a face față unor cheltuieli mai mari generate de inflație și de creșterea TVA la cazare”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

De altfel, turoperatorul estimează că scumpirile vor influența și modul în care românii vor rezerva sejururi pentru vara viitoare. În contextul inflației, așteptarea celor din industrie este ca turiștii să vâneze mai ales oferte speciale și să se orienteze după prețul cel mai mic.

“Programul Înscrieri Timpurii – care prevede reduceri de până la 50% la pachetele turistice rezervate din timp și condiții speciale de rezervare – este varianta optimă pentru cei care vor să-și securizeze bugetul de vacanță și să fie siguri că se vor bucura de un sejur vara viitoare”, subliniază reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Primele pachete pentru 2023 în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii vor fi disponibile chiar din luna septembrie.

Sezonul 2022, marcat de provocări generate de războiul din Ucraina și inflație

Pentru Litoralulromanesc.ro, sezonul 2022 a însemnat o creștere a vânzărilor cu aproximativ 18 procente în comparație cu vara trecută. Astfel, compania raportează vânzări de 194 de milioane de lei față de 165 milioane de lei în 2021. În schimb, creșterea volumului de turiști a fost mai temperată, de aproximativ 6%, peste 220.000 de persoane rezervându-și sejurul la mare în 2022 prin intermediul turoperatorului.

“Principalul factor perturbator care a influențat cererea la nivelul întregului litoral și care, de altfel, a avut un impact în toată industria de turism, este legat de războiul din Ucraina, care a accentuat presiunea inflaționistă. Scumpirile în lanț ale produselor și serviciilor au dus la scăderea apetitului românilor pentru vacanțe în general, nu doar pe litoral, pentru că primul lucru la care oamenii renunță în momentul în care se confruntă cu dificultăți financiare este vacanța”, adaugă Ionuț Nedea. 

Pe de altă parte, dacă în 2021 pandemia de coronavirus i-a determinat pe mulți români să-și facă vacanțele în țară, litoralul autohton fiind destinația favorită, lucrurile s-au schimbat în 2022, când românii au putut călători fără restricții în străinătate. Astfel, acel segment de turiști care au venit la Marea Neagră anul trecut conjuctural, din cauza crizei sanitare, s-au îndreptat vara aceasta către destinațiile pe care le frecventau în alți ani, adică Grecia, Turcia, Spania etc.

“În acest context, deși destinația, în ansamblu, a înregistrat o scădere a cererii, noi, ca agenție de turism, am reușit să avem atât o creștere a vânzărilor, cât și a numărului de turiști, ceea ce reprezintă o performanță. Explicația este aceea că, de-a lungul anilor, am reușit să câștigăm încrederea românilor care au apelat la serviciile noastre și care au devenit turiști fideli”, menționează reprezentantul turoperatorului.

În altă ordine de idei, în sezonul estival 2022, românii care au ales să-și facă vacanțele pe litoral, au căutat pachete cu servicii integrate, care să includă nu doar cazare și masa, ci și plajă și agrement. De asemenea, turiștii au pus din ce în ce mai mult accent pe calitatea destinației, atât în ceea ce privește accesibilitatea, cât și aspectul general al stațiunii alese și variantele de petrecere a timpului liber.

Totodată, gradul de satisfacție a turiștilor a crescut. Potrivit celor peste 10.000 de turiști care au oferit feedback la finalul sejururilor petrecute pe litoral, curățenia din hoteluri a fost evaluată cu nota 8,50 din 10, serviciile primite – cu 8,22, poziționarea hotelului – cu 8,99, personalul – cu 8,45, iar raportul calitate-preț – cu 8,05. Singura categorie care a obținut o medie sub 8 (nota generală 7,64) este cea privind dotările unităților de cazare.

Valoarea medie a unei vacanțe pe litoral a fost de 498 de euro pentru două persoane, în creștere ușoară, de 6 procente, față de 2021, când a fost 470 euro. Durata medie a sejurului în acest an a fost de 5,1 nopți față de 5,4 nopți anul trecut.

Clasamentul stațiunilor preferate de români pentru sejurul de vară, raportat la numărul total de rezervări al agenției, a suferit modificări, Eforie Nord devansând Mamaia. Practic, în comparație cu sezonul 2021, Eforie Nord a înregistrat o creștere a rezervărilor de la 22,7% la 27,6%, în vreme ce în Mamaia scăderea a fost de la 30,7% la 26%, cifrele corelate arătând că turiștii care obișnuiau să meargă în Mamaia au migrat către stațiunile din sud, în special către Eforie Nord. Unul dintre motivele care au afectat fluxul de turiști în Mamaia a fost legat de taxa de parcare în stațiune, o decizie a autorităților intens contestată de operatorii din turism care au reușit, la jumătatea sezonului, să determine autoritățile să reducă valoarea acestei taxe.

Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră au venit din București – 40,09%, următoarele poziții în clasament fiind ocupate de Prahova – 6,96%, Cluj – 6,92%, Iași – 4,55%, Brașov – 4,36%. În top 10 mai intră județele Timiș, Argeș, Dâmbovița, Bacău, Suceava.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*