Spectacolul săptămânii la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” – „Rigoletto” de Giuseppe Verdi

Opera Rigoletto. FOTO TNOB

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” îi invită pe constănțeni sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora 19:00, la spectacolul de operă „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai tulburătoare creații lirice ale repertoriului romantic italian.

Pus în scenă de regizorul Emil Strugaru, cu o scenografie semnată de Grigore Gorduz și momente coregrafice realizate de Fănică Lupu-Liești, spectacolul promite o seară de intensă emoție și rafinament artistic. Sub bagheta dirijorului Cătălin Toropoc, orchestra și corul teatrului vor da viață muzicii lui Verdi, în timp ce maestrul de cor Adrian Stanache coordonează ansamblurile vocale.

În distribuție se remarcă prezența unor artiști consacrați precum Laura Eftimie, Daniel Pop, Lucia Mihalache, Mihai Teodoru și Gabriela Dobre, alături de debuturile promițătoare ale soliștilor Ionuț Boancheș și Georgiana Medeleanu, aducând o energie nouă și un suflu proaspăt pe scenă. Vor urca pe scenă și Cristian Caragea, Mircea Găvan, Adrian Clinciu, Iulian Bratu, Iulia Stănei și Octavian Minea

Tragedia bufonului de curte care sfârșește pradă propriului plan de răzbunare este redată cu forță dramatică și sensibilitate muzicală, într-un spectacol ce explorează teme precum iubirea, destinul și sacrificiul.

Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrului și online pe www.tnobconstanta.ro/bilete.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*