Românii își rezervă deja vacanța pe litoralul autohton pentru vara viitoare. Au fost lansate primele pachete din programul Înscrieri Timpurii 2024

Stațiunea Mamaia. FOTO Arhivă
Stațiunea Mamaia. FOTO Arhivă

Sezonul vacanțelor pe litoralul românesc a ajuns aproape la final, iar unii turiști se grăbesc să își achiziționeze sejururile la Marea Neagră pentru vara viitoare încă de acum. Primele rezervări în hotelurile din stațiunile de la mare pentru 2024 au fost deja făcute, anunță Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanțe, care precizează că majoritatea pachetelor pentru anul viitor vor fi disponibile de la finalul lunii septembrie, în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii.

Privit în ansamblu, sezonul 2023 a fost unul destul de complicat pentru operatorii de turism de pe litoral. Totuși, agenția nostră a reușit să se adapteze contextului și să înregistreze o creștere a rezervărilor cu 25% față de anul trecut, lucru ce se datorează continuării procesului de digitalizare, implementării unor soluții software, precum și reacției rapide la nevoile turiștilor. Am avut perioade în care agenții noștri abia au făcut față fluxului mare de solicitări, dar și perioade de acalmie, cauzate, în principal, de factori externi, așa cum a fost greva din educație în luna iunie, care a temperat ritmul rezervărilor. Cu toate acestea, litoralul autohton nu a dus lipsă de turiști, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie și jumătatea lunii august. Unii dintre ei, în general turiști fideli acestei destinații, ne-au contactat pentru a-și rezerva sejurul din 2024 chiar din momentul în care și-au încheiat concediul de anul acesta“, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit datelor turoperatorului, mulți români preferă să-și rezerve din timp vacanța pe litoral pentru a beneficia de avantajele pe care le presupune programul Înscrieri Timpurii, respectiv un discount de până la 50% și posibilitatea de a plăti pachetul în tranșe.

În altă ordine de idei, în sezonul estival 2023, valoarea medie a unei vacanțe pe litoralul românesc a fost de 546 de euro pentru două persoane, menținându-se la un nivel similar celui din 2022. Din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanță. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopți.

S-a accentuat un trend tot mai evident în ultimii ani: românii sunt foarte atenți la raportul calitate-preț atunci când doresc un sejur pe litoralul autohton și sunt dispuși să aloce bugete de vacanță mai mari dacă pachetul turistic include și alte servicii pe lângă cazare și masă.

Tot mai mulți turiști includ pe lista criteriilor în funcție de care aleg o unitate de cazare pe litoral accesul la plajă privată sau piscină, șezlongul ca parte din costul pachetului, variantele de petrecere a timpului liber și opțiunile de distracție. Cele mai căutate sunt hotelurile de 3 și 4 stele, care s-au adaptat la cerințele turiștilor și au creat pachete complexe. În aceste condiții, și gradul de satisfacție a turiștilor a crescut ușor în comparație cu sezonul trecut“, adaugă Ionuț Nedea.

Potrivit celor aproape 12.000 de turiști care au oferit feedback la finalul sejururilor petrecute pe litoral, curățenia din hoteluri a fost evaluată cu nota 8.59 din 10, serviciile primite – cu 8.28, poziționarea hotelului – cu 8.99, personalul hotelului – cu 8.56, raportul calitate-preț – cu 8.15, iar dotarea unităților de cazare – cu 7.82. În schimb, feedback-urile lăsate de turiști pentru modul în care au interacționat cu consilierii de turism din cadrul agenției depășesc media 9 la toate categoriile analizate, respectiv receptivitate, amabilitate, informații oferite, procedură și recomandare.

Peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc în această vară sunt din Capitală. Pe locul secund se află județul Prahova, cu 5,92% din totalul turiștilor veniți pe litoral, iar pe poziția a treia se află județul Cluj, cu 5,27% din total. În continuare, topul 10 al județelor din care vin la mare turiști este format din: Timiș (5,20%), Brașov (4,44%), Iași (4,30%), Argeș (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) și Suceava (2,10%). La polul opus se situează județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente.

Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, principala categorie de turiști care alege stațiunile de la Marea Neagră ca destinație de vacanță, respectiv 68% din total, este formată din familii. Următoarea categorie e reprezentantă de cupluri, 22% din total. În ceea ce privește clasamentul pe criteriul “vârstă”, 41,9% dintre turiștii care aleg litoralul autohton au vârste cuprinse între 25 și 44 ani, urmați de cei din segmentul de vârstă 45-54 ani, care reprezintă 28% din total. Pe locul trei se află seniorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, respectiv 12%.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*