Ministrul Turismului și Ministrul Fondurilor Europene, întâlnire cu autoritățile locale din Brașov și investitorii în turism

Ministrul Turismului, Bogdan Trif la întâlnirea cu reprezentanții administrației publice locale. FOTO MT

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, și Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, au avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale din Brașov și reprezentanții mediului de afaceri din turism

La aceeași întâlnire au participat alături de cei doi miniștri și senatorul Marius Dunca, prefectul Brașovului, primarul municipiului Brașov și președintele Consiliului Județean

„Brașovul este una dintre cele mai de notorietate zone turistice din România și, cu părere de rău, observ că interesul autorităților locale de aici este redus pentru atragerea de fonduri de la Ministerul Turismului. Insist și nu e prima dată când spun că fără proiectele autorităților locale sau a consiliilor județene stațiunile turistice nu pot primi finanțare de la Ministerul Turismului. Bani pentru investiții sunt, procedura a fost foarte mult simplificată, la Ministerul Turismului este o echipă pregătită pentru analiza acestor proiecte. Tot ceea ce ne mai trebuie este interes și bunăvoința reprezentanților autorităților locale. Plec de la această întâlnire cu optimism că în curând la minister vor veni și proiecte de la Brașov mai ales că au exemplul altor județe unde, anul acesta, au fost implementate proiecte turistice similare cu cele ce ar putea fi dezvoltate în acestă zonă”, a spus ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*