Ministerul Mediului a publicat astăzi, în consultare publică, proiectul de HG care crește perioada de închiriere a plajelor

Stațiunea Mamaia. FOTO: Organizația Patronală Mamaia-Constanța

Ministerul mediului, apelor și pădurilor a publicat astăzi, în consultare publică, pe site-ul instituției, Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea  Guvernului nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”.

„În urma întâlnirii de luna trecută pe care am avut-o cu reprezentanții operatorilor din turism, iată că ne ținem de promisiune și am identificat soluţiile legale pentru a mări perioada de închiriere a plajelor. Astfel, am inițiat acest act normativ care reglementează, printre alte așpecte și extinderea perioadei de închiriere a sectoarelor de plajă, la 10 ani, ceea ce va duce la stabilitate şi predictibilitate în desfăşurarea activităţilor turistice. Totodată, sper ca și operatorii plajelor să se țină de promisiune, la rândul lor, și să ofere servicii de mai bună calitate pe litoralul românesc, la prețuri mai accesibile”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Necesitatea acestei modificări se datorează interesului social național generat de asigurarea condițiilor optime în sezonul estival, precum și de situația costurilor aferente dotărilor de plajă din sarcina operatorilor economici, astfel încât să permită o bună desfășurare a activităților specifice sezonului turistic estival.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române”, asigură administrarea în bune condiții și exploatarea optimă a suprafețelor de plajă turistică de la Marea Neagră, susceptibile de închiriere, precum și îndeplinirea condițiilor privind realizarea funcției turistice a acestor bunuri aparținând domeniului public al statului.

În luna februarie a acestui an, ministrul mediului, apelor și pădurilor a participat la recepția lucrărilor pentru Lotul 4 – Agigea și Lotul 5 – Eforie, din cadrul Proiectului de reducere a eroziunii costiere și extinderea plajelor din sudul litoralului românesc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*