Mai multe trenuri ale CFR Călători vor opri suplimentar la Bonțida pentru Festivalul Electric Castle

Mai multe trenuri ale CFR Călători vor opri suplimentar la Bonțida pentru Festivalul Electric Castle

Pentru preluarea traficului feroviar de călători estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle, care se desfășoară în apropiere de Cluj, în perioada 13 – 17 iulie, mai multe trenuri ale CFR Călători, suplimentar față de trenurile care au deja oprire, vor avea programată o oprire la Bonțida.

Potrivit CFR Călători, un bilet de tren pentru un adult, de la București Nord la Bonțida, cu tren direct InterRegio, clasa a 2-a, este 121 de lei. Pe distanța Cluj Napoca – Bonțida, un bilet pentru un adult la clasa a 2-a este de 5,50 lei la tren Regio și de 16 lei la tren InterRegio. Exemplele de tarife la trenurile InterRegio includ și tariful de rezervare a locului, care este în valoare de 5 lei/loc.

La aceste tarife se aplică reduceri precum: cinci la sută reducere din tariful de transport la cumpărarea online (de pe site sau aplicația descărcabilă) și de la automatele de vânzări bilete aflate în gările mari; 10 la sută reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10 la sută din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 10 zile. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50 la sută reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Comuna Bonțida, aflată la 30 km distanță de Cluj și la 17 km de Gherla, este străbătută de magistrala feroviară 401 care asigură legătura între Cluj Napoca și nodul feroviar Dej Călători, comuna fiind deservită de haltele CFR Bonțida și Răscruci.

Festivalul Electric Castle se desfășoară în perioada 13 – 17 iulie și este primul festival din România care a mutat muzica electronică și concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel, desfășurându-se în incinta Castelului Banffy din Bonțida.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*