Litoralulromanesc.ro: Grad de ocupare de 100 la sută în majoritatea hotelurilor de la mare în primele două săptămâni din august

Răsărit de soare pe litoral. FOTO Litoralulromanesc.ro

Luna august se preconizează a fi cea mai aglomerată din acest sezon estival în stațiunile aflate pe țărmul românesc al Mării Negre, până în jurul datei de 12 august majoritatea unităților de cazare fiind rezervate în totalitate, anunță Litoralulromanesc.ro.

Potrivit rezervărilor făcute până în acest moment, gradul de ocupare a hotelurilor după jumătatea lunii august este, în medie, de aproximativ 70 la sută, dar cifrele sunt în creștere, direct proporțional cu solicitările venite din partea turiștilor.

Peste 80 la sută dintre românii care vor petrece concediul la mare în ultima lună de vară și-au făcut planurile de vacanță din timp, 45 la sută dintre aceștia rezervând sejururile prin programul Înscrieri Timpurii, categorie în care se află mai ales familiile cu copii și angajații din instituțiile statului. Restul a rezervat sejururile mai târziu, unii chiar și cu doar o săptămână înainte de a pleca în vacanță, accesând ofertele Last Minute. Cele mai solicitate hoteluri sunt cele care oferă pachete all inclusive, fiind și primele care au epuizat locurile disponibile.

„Pentru a explica aceste cifre trebuie să corelăm turismul cu situația pandemică. Și anul acesta, mulți români au fost reticenți în a pleca în vacanță în străinătate din varii motive – obligativitatea vaccinului și/sau a testării, precum și incertitudinile legate de regulile din destinație, dar, în același timp, nu au vrut să mai renunțe la vacanța de vară, așa cum mulți au făcut în 2020. Au ales litoralul românesc datorită proximității și siguranței, dar și datorită serviciilor bune pe care le găsesc acasă, la Marea Neagră”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

De altfel, una dintre tendințele accentuate de pandemie este atenția sporită pe care o acordă turiștii în alegerea hotelului: pentru mulți români, prețul nu mai este principalul criteriu în funcție de care aleg unitatea de cazare, ghidându-se și după calitatea și complexitatea serviciilor incluse în pachet. De aceea, în sezonul 2021, hotelurile cunoscute ca având servicii bune au fost și cele mai solicitate, având grade de ocupare mari.

De cealaltă parte, hotelierii au înțeles să-și adapteze serviciile ținând cont de solicitările turiștilor: românii vor să-și securizeze bugetele, motiv pentru care preferă fie pachetele all inclusive, fie variantele de cazare cu două mese pe zi. Astfel că multe unități de pe litoral s-au adaptat din mers și, pentru vârful sezonului estival, au introdus pachete cu demipensiune.

În ceea ce privește tarifele în luna august, prin oferta Last Minute, acestea pornesc de la 850 de lei/camera pentru un sejur de 5 nopți la o unitate de 2 stele din Costinești, de la 1.075 de lei în Eforie Nord și de la 1.200 lei în Mamaia. Cele mai solicitate stațiuni în luna august sunt Mamaia, Eforie Nord, Venus și Jupiter, dar și pentru celelalte stațiuni cererea este foarte ridicată.

Pe fondul scăderii tarifelor începând cu data de 1 septembrie, aproximativ 50 la sută din locurile disponibile în hotelurile de la mare pentru primele două săptămâni ale lunii au fost deja rezervate, mai arată datele Litoralulromanesc.ro. Compania mai anunță că în sezonul 2021 a înregistrat creșteri semnificative ale vânzărilor în raport cu 2019, cel mai bun an din istoria turismului autohton.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*