IRI Travel lansează ofertele pentru sezonul 2020 și o excursie inedită, la Cernobîl, la prețuri promoționale

Imagine din Cernobîl, Pripyat. FOTO IRI Travel

IRI Travel, tour-operator specializat pe vacanțe în Bulgaria, lansează ofertele pentru sezonul estival 2020, circuite către piețele de Crăciun, vacanțe la schi în Austria, Italia, Serbia și Bulgaria, o serie de circuite în România istorică, dar și o excursie inedită la Cernobîl. Ofertele pentru sezonul estival în Bulgaria vin cu o reducere de până la 30%, dacă sunt achiziționate în regim de early booking și cuprind hoteluri de la 2 la 5 stele în cele mai îndrăgite stațiuni ale vecinilor de la sud de Dunăre.

La Nisipurile de Aur, agenția de turism IRI Travel oferă un discount de 30% pentru cazare în hotelul de 4 stele Berlin Green Park, prețul pachetului ajungând, după această reducere, la 360 de euro/ pers./ 7 nopți de cazare în vârf de sezon. Și tot în această stațiune oferim un discount de 25% la Hotel Royal (4 stele), sejurul de 7 nopți costând 312 euro/ pers.

În schimb, la Sunny Beach este ofertă pentru Hotel Alba, unde prețurile sunt diminuate cu 30%, iar la Hotel Trakia Plaza sejurul costă 319 euro/persoană/7 nopți, cu o reducere de 20% aplicată.

Piețe de Crăciun de la 149 de euro de persoană

Sunt circuite și la cele mai frumoase piețe de Crăciun din Europa, cu preț de pornire de la 149 de euro. Cele mai solicitate oferte ale IRI Travel sunt:

  • Circuit piețele de Crăciun Budapesta și Viena – 149 de euro/ pers.
  • Circuit piețele de Crăciun Belgrad și Zagreb – 149 de euro/ pers.
  • Circuit piețele de Crăciun Budapesta, Praga și Viena 199 euro/ pers.

Vacanțe la schi

Dacă vreți să schiați în Austria de Crăciun, o puteți face în stațiuni precum Zell am See, și veți avea o cazare timp de 8 nopți din 20 decembrie ce pornește de la 980 de euro. Dar la fel de bine avem oferte și pentru restul stațiunilor cunoscute precum Tyrol, Stubai. Ischgl sau Bad Hogastein.

„Pentru stațiunea Pinzolo din Italia avem oferte ce pornesc de la 240 de euro, la vilă de 3 stele, cu mic dejun inclus, între 27 și 31 decembrie. De asemenea, oferte există și pentru Madonna di Campiglio, Cavalese, Predazzo, Ziano di Fiemme și multe alte stațiuni cunoscute din frumoșii munți ai Italiei. Serbia vă așteaptă cu resorturile din Kopaonik, în timp ce Bulgaria își aliniază schiurile și clăparii în Bansko, Borovets, Pamporovo și Razlog. Pentru Bansko, cea mai ieftină ofertă este la 159 de euro pentru un sejur între 13 și 20 decembrie, la hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Circuite 2020 în România istorică

Tour-operatorul se mândrește cu unele dintre cele mai ieftine circuite în România istorică, acestea pornind de la 790 de lei de persoană. Așa că ați face bine să nu ratați excursii la Mănăstirile Bucovinei, în Maramureș și la Salina Turda, prin Țara Hațegului sau în Dobrogea și Delta Dunării.

„Estimăm ca anul viitor să umplem peste 1.500 de autocare cu turiști dornici de vacanțe cât mai plăcute pe litoralurile din România, Bulgaria, Grecia, Turcia și Spania. Spre exemplu, pentru Bulgaria anul acesta, deja am depășit peste 50.000 de turiști care au călătorit cu noi, din acest motiv ne și așteptăm ca pentru anul viitor cifra de afaceri să înregistreze o creștere de minim 10%. Și pentru că Revelionul vine cu pași repezi, trebuie să vă spun că hotelurile din Nisipurile de Aur și din stațiunile de munte din Bulgaria deja s-au pregătit cu petreceri cu muzica live, mâncare românească, formații autohtone și vor încinge petreceri românești până dimineața”, a mai spus CEO-ul IRI Travel.

Vacanță inedită la Cernobîl

Prima excursie către această destinație va avea loc la finele lunii aprilie, iar experiența de cinci zile va costa 395 de euro. Turiștii vor fi cazați la Chișinău și în Kiev și vor exista și câteva excursii opționale.

Veți pătrunde în Pripyat, orașul abandonat de către locuitori în 1986 și veți vedea „roata”, grădinița și școala, piscina orășenească, clădirea Comitetului Executiv orășenesc – unde a fost creat primul centru de urgență, hotelul „Polissya” – unde a existat un post de observație pentru operațiile executate cu elicopterele peste ruinele reactorului nr 4, Sarcofagul- platforma de observatie, tur în jurul zonei, zona secretă Cernobîl-2 Gia- Antenele gigantice ale „ARC-1”, orașul secret din care asigurau urmărirea rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune.

ATENȚIE! Prânzul se va lua la Cernobîl!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*