Intră în Blood Network: donează sânge și mergi la UNTOLD și Neversea!

Abonamente cu reducere la festivalurile Neversea și UNTOLD pentru cine donează sânge

Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea, îi așteaptă din nou pe eroi să salveze vieți și să se bucure de experiențe de neuitat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, campania de donare de sânge Blood Network se desfășoară în perioada 14 mai – 3 iulie în toate centrele de transfuzii din țară și în caravanele mobile. Nevoia de sânge pentru salvarea de vieți persistă în spitalele din țară. În România e nevoie anual de peste 500.000 de unități de sânge.

Anul acesta și orașul Zalău se alătură rețelei Blood Network, iar numărul de locații unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge crește la 12 (Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova, Sibiu, Zalău, Ploiești, București, Târgu Mureș, Oradea, Constanța).

Calendarul caravanelor mobile Blood Network 2022

  • Cluj-Napoca, 14 – 15 mai, Monumentul Memorandiștilor, Str. Eroilor;
  • Timișoara, 21 – 22 mai, Parcare Politehnică;
  • Brașov, 21 – 22 mai, Bulevardul Republicii;
  • Iași, 28 – 29 mai, Iulius Mall;
  • Craiova, 28 – 29 mai, Mall Electroputere;
  • Sibiu, 4 – 5 iunie, Pietonal Magazin Dumbrava / Piața Mare;
  • Zalău, 4 – 5 iunie, Prefectura Zalău;
  • Ploiești, 11 – 12 iunie, Primăria Ploiești;
  • București, 18 – 19 iunie, Parcul Herăstrău;
  • Târgu Mureș, 25 – 26 iunie, Piața Tineretului;
  • Oradea, 25 – 26 iunie, Piața Unirii;
  • Constanța, 2 – 3 iulie, Piața Ovidiu.

Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08.00 și 14.00, și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un abonament la UNTOLD sau Neversea 2022 și tichete de cumpărături în valoare de 100 de lei din partea Kaufland România. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile.

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea Blood Network. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher cu care vor putea achiziționa abonamente UNTOLD, la prețul special de 645 de lei + Taxe (reducere de la 995 lei + Taxe) sau Neversea, la prețul special de 520 de lei + Taxe (reducere de la 920 lei + Taxe).

„Continuăm cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România! Alături de partenerii noștri de tradiție, alături de medici și, nu în ultimul rând, alături de oamenii frumoși care donează sânge, salvăm vieți! Și pentru că anul acesta ne bucurăm și de întoarcerea la normalitate, la festivaluri fără restricții, mărim și noi miza campaniei: toți cei care donează sânge la caravana mobilă vor primi în acest an câte un abonament la UNTOLD sau la Neversea. Le mulțumim de pe acum tuturor celor care vor face un efort să – și rupă din timpul lor ca să doneze sânge. Un mic efort, dar cu o importanță imensă!”, spune Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD.

Despre Blood Network

În cele șapte ediții de până acum, Blood Network a mobilizat peste 18.000 de oameni să doneze la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din întreaga țară. Doar în 2021, în cadrul campaniei Blood Network, s-au recoltat peste 1.200 de litri de sânge de la aproape 2.700 de donatori, iar 3.627 de bolnavi au fost salvați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*