În Republica Elenă continuă greva lucrătorilor din domeniul public

Transportul public este afectat de grevă. FOTO Adrian BOIOGLU

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în cursul zilei de 3 octombrie, are loc greva lucrătorilor din transportul public.

Astfel, mijloacele de transport în comun din Atena vor circula după următorul program:

  • Metroul din Atena, respectiv liniile 2 si 3 (linia 3 realizează conexiunea cu Aeroportul international Eleftherios Venizelos), nu va circula în intervalul orar 12:00-15:00;
  • Μetroul Electric Railway (linia 1) nu va circula în intervalul orar 12:00-15:00.
  • Cursele trenurilor vor fi suspendate în toată rețeaua feroviară, inclusiv cele ale trenurilor din rețeaua suburbană.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, www.marinetraffic.com, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*