GoNEXT TV: Participare activă a OMD-urilor la Târgul de Turism al României. OMD Mamaia – Constanța a lipsit

Târgul de Turism al României. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României 2024 a adunat laolaltă peste 170 de companii de turism din țară, din străinătate și un număr impresionant de vizitatori. A fost ediția la care s-a remarcat și o prezență mai numeroasă a Organizațiilor de Management al Destinației (OMD) din diverse zone turistice ale României.

Sunt organizații care, prin parteneriat public-privat, trebuie să promoveze turismul local, județean sau regional. Standurile OMD-urilor sau ale asociațiilor turistice regionale au sărit în ochi prin promovarea spectaculoasă, la propriu, a destinațiilor pe care le reprezentau. Cântece și dansuri populare, prezentări și degustări de  mâncăruri tradiționale, surprize de tot felul, mici cadouri pentru vizitatori.

Inclusiv comuna Afumați din județul Ilfov s-a promovat la TTR 2024. Însă nu și OMD Constanța-Mamaia care, anterior, anunțase că la ediția de primăvară a Târgului, pe o suprafață de 600 mp, va promova „Riviera României” împreună cu OMD Județ Constanța și OMD Mangalia. Rușinea a fost spălată de OMD Mangalia, care a reușit să învingă „birocrația” și să participe, activ, la TTR.

GoNEXT TV a stat de vorbă cu câțiva reprezentanți ai OMD-urilor participante la cel mai mare eveniment, din România, de prezentare a ofertelor turistice pentru țară și străinătate.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*