Gheorghe Fodoreanu: „Agențiile de turism specializate pe incoming au lansat încă de acum 10 ani programe inspirate de dragostea Regelui Charles al III-lea pentru România pe piața internațională”

Gheorghe Fodoreanu. FOTO: ANAT

Fostul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Gheorghe Fodoreanu, susține că agențiile de turism specializate pe incoming au simțit o oportunitate extraordinară de promovare indirectă a României realizată de către Regele Charles al III-lea și au lansat încă de acum 10 ani programe turistice pe piața internațională, în special în limba engleză. Programele includ cu precădere locurile cele mai îndrăgite de către Majestatea Sa, în special castelele din Transilvania, Valea Zălanului, valorile rurale ale podișului Transilvaniei precum și unicitatea Maramureșului în jurul satului Breb.

„De un sfert de veac, Prințul Charles al Marii Britanii, actualul Rege Charles al III-lea, își manifestă expresiv aprecierea pe care o are față de România. Cei 25 de ani de vizite repetate în unele dintre cele mai frumoase și unice atracții turistice și naturale din România – Transilvania, Maramureș, Delta Dunării sau București, au făcut ca între unul dintre cei mai mari Monarhi ai lumii și cele „Trei Principate Dunărene”, așa cum erau denumite cândva regiunile noastre istorice, să se consolideze o legătură afectivă cu totul și cu totul specială prin care sufletul Regelui Charles al III-lea a devenit românesc. Majestatea Sa dovedește un respect profund asupra esenței ospitaliere și spirituale a poporului român”, declară Gheorghe Fodoreanu.

Gheorghe Fodoreanu, un specialist în incoming cu o vastă epreședinte al Asociației xperiență în domeniul turismului, a subliniat importanța acestor programe turistice inspirate de dragostea Regelui Charles al III-lea pentru România. El a menționat că aceste programe includ circuite de 10 – 12 nopți dedicate în special regiunii Transilvania, cu sejururi tematice pentru fotografi, iubitori de natură, istorie și cultură. De asemenea, extrem de importante și reprezentative au fost vizitele Majestății Sale în Delta Dunării, locație unică pentru iubitorii naturii la nivel european precum și în București, unde a vizitat Centrul istoric, inclusiv Curtea Veche ctitorită de domnitorul Vlad Țepeș, salutându-și astfel înaintașii.. În plus, deschiderea viitoare a Aeroportului Internațional din Brașov va reprezenta un punct de plecare ideal pentru descoperirea Transilvaniei medievale, a Maramureșului rural și a Bucovinei imperiale.

„Vom lansa pentru toamna acestui an concepte noi de programe care se vor axa pe obiectivele preferate de Regele Charles al III-lea în România. Deschiderea operațională a Aeroportului Internațional din Brașov va constitui un punct de plecare bine plasat pentru toată tematica Transilvaniei medievale, a Maramureșului rural și a Bucovinei imperiale”, adaugă Gheorghe Fodoreanu.

El precizează că o serie de touroperatori români se pregătesc pentru cea mai importantă întrunire mondială a touroperatorilor de limbă engleză din industria turistică, Adunarea Generală a ETOA – Asociația Europeană a Touroperatorilor, o organizație profesională constituită pentru promovarea produsului turistic european pe plan mondial, care va avea loc la Londra la începutul lunii noiembrie. Aici, touroperatorii români de incoming vor avea o suită de prezentări de produs precum și multe întâlniri cu operatori de turism și oficiali în special de pe piețele de limbă engleză. Această reuniune va preceda unul dintre cele mai importante târguri de turism „business to business” din lume, World Travel Market, care va fi organizat la Londra între 6 și 8 noiembrie și unde România s-a anunțat cu stand.

Cu toate acestea, eforturile firmelor românești din domeniul privat pe partea turismului de incoming nu au primit sprijinul adecvat din partea Ministerului Turismului.

„Eforturile firmelor românești din domeniul privat pe partea turismului de incoming nu-și găsesc, din păcate, corespondența și sprijinul real din partea Ministerului Turismului. Recent, după o discuție publică privind rambursarea unei sume pentru fiecare turist străin adus de către o agenție de turism, prima de incoming, așa cum este denumită, constatăm că această promisiune este blocată de criterii complet neprofesioniste privind raportarea numărului de turiști care ne vizitează țara. Din păcate, reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului precum și ai Ministerului Finanțelor nu înțeleg că România poate ‘cumpăra bani ieftini’ prin efectele directe și indirecte ale exportului de servicii. Exportul României poate să aibă un plus consistent din partea turismului, într-o țară iubită de Dumnezeu, iubită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, o țară născută pentru turism”, menționează specialistul în turism Gheorghe Fodoreanu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*