FOTO VIDEO Vizită la Casa lui Calistrat Hogaș, admirată de turiști în centrul orașului Piatra Neamț

Casa lui Calistrat Hogaș din Piatra Neamț. FOTO Ovidiu Oprea

„Bine ați venit! Vă aflați în casa în care a locuit, intre 1871-1917, Calistrat Hogaș, cunoscută astăzi sub numele Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț.” Așa sunt intâmpinați turiștii care ajung la singurul muzeu din țară dedicat marelui om de cultură, muzeu aflat chiar pe strada care îi poartă numele și care este înscris pe lista monumentelor din Patrimoniul Cultural Național. Casa cochetă, construită in culorile alb și gri-bleu, are în față o prispă cu cerdac și pridvor, intrarea fiind acoperită și străjuită de stâlpi de lemn. Este una dintre puținele case care mai păstrează intactă arhitectura specifică târgului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea.


Casa memorială din centrul orașului Piatra Neamț este atât de frumos aranjată, ingrijită, încât la prima vedere ai impresia că și acum este locuită de numeroasa familie a scriitorului și dascălului Calistrat Hogaș.

„Asta ne-am și dorit, să lăsăm impresia că este locuită nu doar de noi, cei care lucrăm aici pentru scriitor, ci de însăși familia scriitorului, a lui Calistrat Hogaș. Este una dintre cele mai vechi case din oraș,” ne-a spus, din capul locului, muzeograful Roxana Diaconu.

Construită în jurul anului 1840, casa a aparținut, inițial, familiei părintelui Costache Gheorghiu, preot, protopop și una dintre personalitățile importante ale orașului, cunoscător al limbii latine. Roxana Diaconu povestește cu umor fin, aluziv, cum a ajuns Calistrat Hogaș la Piatra Neamț și apoi în casa cunoscutului preot.

„A venit la un examen pentru post de profesor pe partea literară la Gimnaziul Comunal proaspăt înființat. Ulterior, grație calităților pe care le întrunea, a devenit și primul director al viitorului liceu Petru Rareș. În această casă a ajuns printr-un mic tertip pe care cel mai probabil îl practicau toți părinții care aveau fete. A fost invitat să vină să traducă niște documente școlare din limba latină. Era pură întâmplare că cea mai bună cafea din Piatra Neamț i-a fost servită de o domnișoară din această casă, care i-a devenit soție.”

Casa are șase incăperi iar interiorul păstrează atmosfera caldă a unei locuințe autentice de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, cu obiecte personale ale scriitorului, mobilier original, inclusiv un pahar de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, o cană special făcută cu un semicapac pe a-i proteja mustața, la fel și o linguriță. Imaginile filmate de GoNext în muzeu sunt mai grăitoare decât vorbele. A fost de fapt o casă primitoare, plină cu mulți copii, cu zeci de pisici care se strecurau printre picioarele numeroșilor musafiri care îi călcau pragul.

Și apropo de musafiri, unul dintre ei a fost și Ion Luca Caragiale. Roxana Diaconu povestește, cu har, cum Caragiale a ajuns la Piatra Neamț ca inspector școlar:

„A stat câteva luni în Piatra Neamț și, cu siguranță, hâtrul la hâtrul trage. S-au împrietenit. Și pentru „O scrisoare pierdută”, din Piatra Neamț s-a inspirat Ion Luca Caragiale. Efectiv, din viața de zi cu zi a personajelor din epocă, politice și nu numai. Și vă închipuiți ce rumoare s-a stârnit când s-au recunoscut personajele atunci când piesa a fost jucată și la Piatra Neamț.”

Casa Memorială „Calistrat Hogaș”, recunoscută imediat după statuia scriitorului, care îl infățișează cu binecunoscuta mustață, răsucită cu meșteșug, și cu eleganta-i pălărie cu boruri mari, este deschisă publicului intre orele 09:00 – 17:00, iarna, și intre 10:00 – 18:00 în timpul verii. In zilele de luni este închis.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*