FOTO VIDEO Mulți chemați, puțini prezenți la dezbaterea publică pentru înființarea OMD a județului Constanța. Evenimentul ar putea avea o a doua repriză

Dezbatere pe tema înființării OMD la nivelul județului Constanța. FOTO Victor Radu

Sala “Remus Opreanu” a Palatului Administrativ din Constanța a găzduit dezbatarea publică pentru înființarea Organizației de Management al Destinației la nivel județean. Interesul autorităților publice locale, și în special al primăriilor de pe litoral, a fost însă unul scăzut. Până și reprezentanții Consiliului Județean Constanța, organizatorul evenimentului, s-au declarat dezamăgiți că nu este niciun primar din localitățile rivierei prezent. Una peste alta, dezbatarea s-a axat mai mult pe prezentarea atribuțiilor unui OMD.

“A trebuit să definim aceste OMD-uri. O organizație de management este o persoană juridică  ce elaborează și implementează strategia de marketing și devoltare turistică a unei destinații, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Acestea pot fi organizate atât la nivel local, cât și județean, pentru care ne aflăm astăzi aici, dar și la nivel național. Un OMD se constituie ca și o asociație conform prevederilor legale, ca persoană de drept ptivat cu avizul autorității centrale de resort.” a declarat Georgiana Talabă, reprezentantul teritorial din Constanța al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima, a menționat că se aștepta ca prezența celor care ar putea face parte din viitorul OMD să fie mai mare. Gima a dat de înțeles că ar putea să se organizeze o a doua astfel de dezbatere, mai ales că așteptările sunt mari în privința acestei asociații.

“Despre un început vorbim astăzi, un început care pune bazele Organizației de Management al Destinației, un OMD județean, care în timp își va arăta beneficiile, rezultatele și totodotată cred că acest OMD stă la baza dezvoltării turismului județului Constanța.” a spus Stelian Gima.

Din viitorul OMD al județului Constanța vor face parte, printre alții și recent înființatele organizații de profil local, cum sunt Mamaia-Constanța, Mangalia ori Eforie. Președintele OMD Mamaia-Constanța, George Măndilă, a susținut că statutul viitorul OMD județean ar trebuie să aibă mai multe modificări. Sunt lucruri de dezbătut cu privire la cuantumul cotizației pe care trebuie să o plătească fiecare membru în asociație, dacă aceasta sumă va fi fixă sau variabilă, și modul în care un membru poate fi exclus dacă prejudiciază imaginea OMD-ului.

“Am primit draftul de statut, din partea inițiatorului, Consiliul Județean, iar noi OMD local Mamaia-Constanța, ca și parte interesată de a fi membru fondator al OMD județean…avem câteva obiecții sau propuneri. (…) Vreau să propun secretariatului de ședință să parcurgă statutul OMD local și să preia de acolo o serie de activități pentru că acelea au rezultat la noi după o dezbatere de aproape 2 ani” a precizat George Măndilă.

La rândul lor, operatorii din turism spun că așteaptă înființarea noului OMD pentru a gândi apoi împreună strategia de marketing și promovare turistică a județului Constanța.

Trebuie să înțelegem cu toții că facem acest OMD pentru a promova Constanța, litoralul românesc, pentru România. Turiștii vin pe litoral, la Mamaia, Eforie, Mangalia sau în Vamă. Trebuie să înțelegeți că banii pe care și OMD Constanța îi veți vira către Consiliul Județean se vor folosi pentru promovarea județului. Vom merge sub o umbrelă a acestor organizații și vom participa la târguri internaționale și interne pentru că trebuie să ne promovăm. De asemenea, campaniile pe care le va face acest OMD vor fi în beneficiul tuturor.” a precizat Cristian Bărhălescu, membru în consilul director al ANAT și vicepreședinte ANAT Sud-Est.

Ideea organizării acestor organizații de management al destinațiilor are o vechime de mai bine de 7 ani în România, dar abia în 2022 a fost adoptată legea care le reglementează. Pe baza actului normativ în prezent se constituie OMD-urile locale și județene.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*