Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, Ediţia a IX-a are loc între 7 și 8 septembrie

Festivalul “Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”

În weekend-ul 7 – 8 septembrie, Comuna Feldioara îmbracă straie de sărbătoare în cadrul evenimentului cu tradiție îndelungată – Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, Ediţia a IX-a, manifestare înscrisă în proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în Comuna Feldioara”.

Evenimentul face parte din strategia şi programul de promovare, dezvoltare şi valorificare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de Primăria Feldioara, în ideea păstrării datinilor şi obiceiurilor locale, tradiții ce îi reprezintă pe locuitorii de aici pretutindeni în lume, demers susţinut prin iniţiativa şi acțiunile întreprinse de către primarul Comunei Feldioara, Sorin Taus şi Consiliul Local Feldioara.

Istoria milenară a comunității din Feldioara, de la teutoni, la vremurile moderne, ne aduce, în prezent, mai aproape de prima denumire dată Comunei Feldioara de către coloniştii germani întemeietori – Marienburg, nume datorat cavalerilor teutoni, a căror patroană era Sfânta Maria. Iată, azi, secole mai târziu, odată cu sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria, comunitatea noastră prilejuieşte un eveniment ce readuce istoria în prezent.

An de an, localnici şi numeroși turişti veniţi din ţară şi din Europa, îndeosebi din Germania, au parte, în cadrul acestui festival, de un program cultural – artistic bogat şi atractiv, ce cuprinde nenumărate momente cu specific medieval, acţiuni apreciate de toţi cei ce iau parte la eveniment. Menţionăm o parte dintre acestea: paradă şi demonstraţii cu cai, cavaleri şi domniţe; concert de muzică medievală; demonstraţii de artă şi lupte medievale, recitaluri, spectacole ale elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din localitate şi tinere talente locale, cântece populare, concerte extraordinare, spectacol cu torțe, foc de artificii, alături de un program deosebit susținut în Cetatea Feldioara ce-şi deschide porțile pentru toţi cei dornici să-i descopere istoria ultimelor secole. Aici, vizitatorii vor descoperi expozițiile ce sunt găzduite în interiorul obiectivului turistic – Expoziția de bază / “Mărturii arheologice şi mărturii de locuire şi conlocuire în Feldioara” şi Expoziția temporară / “Cavalerii Teutoni”. Curtea interioară a Cetății Feldioara va fi locul unde demonstrațiile şi atelierele de meșteșug vor aduce în rândul comunității o serie de activități specifice perioadei medievale.

Toate acestea, într-un cadru special: Tradiţii şi meșteșuguri populare în curtea Bisericii Evanghelice – „Artă şi tradiție în Cetatea Feldioara”, parte a sărbătorii “Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, eveniment ce își propune scoaterea la lumină a Tradițiilor şi Meșteșugurilor din localitate şi împrejurimi, precum şi punerea lor în valoare prin Artă.

În cadrul festivalului, concomitent cu desfășurarea programului menționat, Cetatea Feldioara găzduiește o serie de evenimente deosebite ce fac parte din proiectul “Cetatea Vie – Zilele porților deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”, proiect cultural derulat de Primăria Feldioara şi cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Două zile de expoziții, concerte de fanfară și muzică medievală, ateliere de meșteșuguri, șezătoare, povești și legende locale, teatru pentru copii, spectacole de animație medievală, proiecții), acțiuni ce au rolul de a trezi la viață o cetate aflată până de curând în ruină, de a atașa comunitatea locală de acest loc care a dobândit un nou sens, devenind un spațiu viu din punct de vedere cultural, cu o ofertă culturală vastă și diversă, şi nu în ultimul rând de a promova din punct de vedere turistic Feldioara – O nouă destinație în inima României.

Sâmbătă, 7 Septembrie
Activităţi la scenă

15:00 Parada cavalerilor însoțiți de domnițe și cimpoieri

 16:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente

Corul de copii al Bisericii ortodoxe „Sf. Ioan Botezătorul”, Feldioara

16:30 Animaţie medievală, Cavalerii Ordinului Paladinii de Terra Medies

18:00 – 20:00 Atelier interactiv şi concert de muzică medievală cu Lupus Dacus

Prezintă: Adina Alecu

Cetatea Feldioara – Marienburg

16:00 Ateliere și animaţie medievală cu Teutonii Transilvaniei

17:00 Concert muzică medievală cu Cimpoierii de Transilvania

 

Duminică, 8 Septembrie
Activităţi la scenă

12:00 Concert de orgă ȋn Biserica Evanghelică cu Steffen Schlandt

14:00 Parada cavalerilor însoțiți de domnițe și cimpoieri

15:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente

16:00 Concert de muzică medievală cu Cimpoierii de Transilvania

17:00 Animaţie medievală – Scene de luptă, Cavalerii Ordinului Paladinii de Terra Medies

Şi Teutonii Transilvaniei

18:00 Gală folclorică – Tudor Frudui Iancu şi invitaţi

19:00 Caravana X – Factor

20:00 Spectacol pirotehnic „Apocalipsa Medievalăˮ

21:00 Recital Extraordinar PHOENIX

22:00 Spectacol de artificii

Prezintă: Claudia Miriţescu

 

Cetatea Feldioara – Marienburg

15:00-17:00 Animaţie medievală cu Teutonii Transilvaniei și Paladinii de Terra Medies

 

 

Artă și tradiţie la F E L D I O A R A

 

Curtea Bisericii Evanghelice

7-8 Septembrie, 12:00 – 19:00

Expoziţie de fotografie – Cătălin Radu și Florin Andreescu

 

Meșteșugari feldioreni

Violeta Karmen Roman, dantelă Frivolite

Ovidiu Nicolaș, pictură

Frații Klein, meșteri fierari

Sorin Clinciu, tâmplar

 

Alături de invitați speciali

Gabriela Bularca, croșetat

Carmen Postolache, tricotaje

Rodica Batrȃneanu, hand-made

Fam. Ioan şi Valeria Neuvirt, împletituri din foi de porumb şi din sfoară – pictură pe lemn cu motive săseşti

Ferma Muntean

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*