Doar alergătorii vaccinați sau trecuți prin boală pot participa la Maratonul București, în 30-31 octombrie

Maratonul Bucureștiului

La Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (30-31 octombrie), vor avea acces doar alergătorii care sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi pentru cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Bucharest RUNNING CLUB anunță că, în conformitate cu noile reglementări legale în vigoare și după analizarea situației actuale împreună cu partenerii și factorii de decizie implicați în procesul de organizare, la eveniment va fi permis doar accesul alergătorilor care vor face dovada înregistrării și care pot prezenta dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Dată fiind conjunctura actuală, Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON se va desfășura pe durata a două zile, astfel încât cursele evenimentului să poată fi organizate în condiții de maximă siguranță sanitară.

Totodată, la cursele individuale de 5 kilometri, limita minimă de vârstă a alergătorilor a fost stabilită la 16 ani, cu respectarea condițiilor de participare menționate mai sus.

Înscrierile sunt deschise până pe 26 octombrie la sfârșitul zilei pentru toate cursele pe https://bucharest-marathon.com/.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*