Compania TAROM a câștigat trei premii importante în cadrul Provocării Zborului Sustenabil (SkyTeam)

Aeronavă TAROM. FOTO Facebook/Tarom / Dragoș Socola
Aeronavă TAROM. FOTO Facebook/Tarom / Dragoș Socola

Echipa TAROM este onorată să anunțe că a câștigat premiile „Compania aeriană cu cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanță medie”, „Compania aeriană cu cel mai bun management al deșeurilor” și „Compania aeriană cu cea mai bună implicare a angajaților” în Provocarea Zborului Sustenabil (The Sustainable Flight Challenge), o inițiativă a Alianței SkyTeam.

Totodată, TAROM a fost finalistă și la următoarele categorii: „Cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanță medie”, „Cea mai mare reducere de CO2 pe distanță medie”, „Cel mai bun management al deșeurilor”, „Manevrare la sol cu cele mai scăzute emisii de CO2”, „Cea mai îndrăzneață mișcare”, „Cea mai bună inovație durabilă – valoare economică” și „Cea mai bună implicare a angajaților”.

„Felicitări echipei TAROM, dar și celorlalți participanți, iar aici mă refer la cele 15 companii aeriene care au participat la această importantă inițiativă globală. TAROM se transformă și intră în linie cu principalii actori din industria aviatică de transport pasageri, reflectând la combaterea efectelor schimbărilor climatice. Pe lângă aspectul fundamental al siguranței și confortului pasagerilor, TAROM a demarat acțiuni pentru a măsura cât mai exact și a elimina în timp amprenta de emisii de CO2. Este o călătorie lungă și anevoioasă pentru a face aviația mai sustenabilă, continuând să ne implicăm în fiecare zi spre îndeplinirea acestui deziderat comun”, a declarat Mihăiță Ursu, Director General CEO al TAROM.

În mod colectiv, TAROM și ceilalți participanți la Sustainable Flight Challenge au generat peste 700 de inovații unice și o reducere medie a emisiilor de CO2 de 15 procente.

SkyTeam este o alianță aeriană globală ce oferă clienților companiilor aeriene membre acces la o vastă rețea ce cuprinde mai multe destinații, frecvențe și conectivitate.

Alianța SkyTeam este formată din următoarele companii aeriene: Aerolíneas Argentinas, Aeroméxico, Air Europa, Air France, ITA AIRWAYS, China Airlines, China Eastern, Czech Airlines, Delta Air Lines, Garuda Indonesia, Kenya Airways, KLM Royal Dutch Airlines, Korean Air, MEA – Middle East Airlines, Saudia, TAROM, Vietnam Airlines si Xiamen Airlines.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*