Cei mai buni balerini din România vor oferi un spectacol unic la Constanța

La Constanța se anunță o seară deosebită de balet

Pe 20 mai, începând cu ora 19.30, cei mai buni balerini din România vor dansa, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cele mai faimoase pasaje din repertoriul internaţional.

Evenimentul, intitulat “Seară de balet”, constă într-un spectacol susţinut de 12 prim solişti şi solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, atât români, cât şi din străinătate, în faţa a peste 700 de spectatori. Printre coregrafi se numără: Ross Freddie Ray, Marius Petipa, Gheorghe Iancu, Renato Zanella, Vasily Vainonen, Joseph Mazilier, Ben Van Cauwenbergh.

„Atât timp cât există public care să vină la spectacolele de balet, există și o potențială piață pe care, în premieră, o atacăm noi. Publicul este unul variat – tineri, care vin în special pentru dansuri moderne, dar și persoane de vârsta a doua sau chiar seniori. În prima fază, acest proiect va fi realizat din fonduri proprii, singura sursă de venituri fiind biletele”, declară Francesca Baciu, managing partner și fondator al “Ross Freddie Ray Productions”, compania care organizează evenimentul.

În trecut, baletul era dedicat aristocraţiei şi regalităţii, iar societatea privea spectacolele de balet ca un prilej de a se întâlni, femeile îşi etalau rochiile frumoase iar bărbaţii schimbau opinii politice.

“Noi dorim să readucem acel tip de spectacol, transformând gala de balet într-o serată de bun gust. Astfel, publicul va fi întâmpinat pe covorul roşu şi cu decoraţiuni de flori, iar adulţii vor primi un pahar de şampanie la sosire. La sfârşitul spectacolului, publicul este invitat la o sesiune de autografe, va avea ocazia să cunoască staturile serii şi să facă poze cu acestea”, subliniază Ross Freddie Ray, managing partner și fondator al firmei amintite dar și absolvent al Royal Ballet School din Londra.

În program sunt incluse atât numere de balet clasic, cât şi numere de dans contemporan, neoclasic. Programul include:

  • “Carmen”- coregrafie: Alberto Alonso, muzica: Georges Bizet
  • “Satanella”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Cesare Pugni
  • “Pas de Polka”- coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Bedrich Smetana
  • “Absent Knights”- coregrafie: Nastazia Philippou, muzica: Maria Tanase
  • “Le Corsaire”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam
  • “Giselle”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam
  • “Les Bourgeois” – coregrafie: Ben Van Cauwenburgh, muzica: Jacques Brel
  • “Romeo si Julieta” -coregrafie: Renato Zanella, muzica: Serghei Prokofiev
  • “Pizzicato Polka”- coregrafie: Renato Zanella, muzica: Johann Strauss
  • “MoarteaLebedei” – coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Camille Saint-Saens
  • “Flăcările Parisului”- coregrafie: VasilyVainonen, muzica: Boris Asafiev“
  • Lacul Lebedelor”- coregrafie: Gheorghe Iancu, muzica: Pyotr Ilyich Tchaikovsky
  • “Don Quixote”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Ludwig Minkus

Directorul artistic al spectacolului este Bogdan Canila, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti

Distribuţie:

  • Ovidiu Matei Iancu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, fost solist senior la Tulsa Ballet
  • Cristina Dijmaru, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
  • Robert Enache, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti şi câştigător al Galei Premiilor
    Operelor Naţionale
  • Mihaela Soare, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
  • AndraIonete, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti
  • Cristian Preda, fost solist al Operei Naţionale Bucureşti, solist în trupa de turneu a Andrei
    Batalov
  • Valentin Stoica, prim balerin al Operei Naţionale Bucureşti, fost balerin al Baletului Naţional
    Croat
  • Lorena Negrea, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, fostă solistă a Teatrului de Balet Sibiu
  • Remi Tomioka, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, absolventă a Şcolii de Balet din Viena
  • Egoitz Segura, solist al Operei Naţionale Bucureşti
  • Rachel Gil Bergstrom, balerină a Operei Naţionale Bucureşti

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*