Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global ajunge, în premieră, la Cluj

World Press Photo 2018 a ajuns la Cluj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean, va găzdui, în premieră absolută, în perioada 28 iunie – 22 iulie, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo 2018.

Evenimentul de la Cluj-Napoca face parte din expoziția anuală internațională World Press Photo. Itinerată în întreaga lume, aceasta a fost montată în peste 100 de spații din cca. 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediție. Prin parteneriatul cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și cu Ambasada Olandei în România, după București, expoziția a fost deschisă publicului în Timișoara, între 5 și 24 iunie și, în premieră, la Cluj-Napoca, în perioada 29 iunie – 22 iulie.

„Ne bucură faptul că acest proiect de mare impact în întreaga lume, devenit deja o tradiție, ajunge în premieră și în fața publicului clujean, aducând în atenția acestuia importanța educației vizuale într-o lume în care informațiile eronate sau false se regăsesc la tot pasul”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Deschiderea oficială are loc în data de 28 iunie, începând cu ora 18.00, expoziția urmând a fi deschisă publicului de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00.

Ajunsă în anul 2018 la cea de-a 61-a ediție, competiția a înregistrat înscrieri din toată lumea. Astfel, nu mai puțin de 5034 de fotografi din 125 de țări au trimis 73.044 de imagini. Juriul a oferit premii pentru opt categorii reunind 42 de fotografi din 22 de țări.

Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei, mai multe informații putând fi obținute pe pagina de facebook World Press Photo 2018.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*