Castelul Huniade din centrul Timișoarei are proiectant

Castelul Huniade din centrul Timișoarei are proiectant. FOTO MNB

Proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade, azi Muzeul Banatului, intră în curând în lucru. Licitația publică derulată de Consiliul Județean s-a încheiat, contractul fiind adjudecat de către Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, la o sumă de 1.5 milioane lei – TVA inclus.

Serviciile care fac obiectul contractului vizează proiectul tehnic de execuție (PT), documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire și organizarea execuției lucrărilor (DTAC și DTOE), detalii de execuție (DE) și asistența tehnică din partea proiectantului. Prestatorul va avea la dispoziție 7 luni pentru a finaliza documentația, plus alte 36 de luni alocate asistenței tehnice pe perioada lucrărilor efective. Proiectul tehnic va trebui să detalieze, printre altele, lucrările de restaurare, consolidare, reparațiile structurale și modificările funcționale necesare.

Obiectivul de investiții urmărește îmbogățirea ofertei culturale, restaurarea castelului reprezentând un sprijin consistent în redescoperirea unei identități istorice și culturale insuficient valorificată și conștientizată. Investiția va genera o suită de efecte benefice din punct de vedere economic, social, cultural atât pentru județul Timiș, cât și pentru regiunea de dezvoltare, prin fluxul de vizitatori care vor trece pragul muzeului și care vor participa la activitățile organizate. De asemenea, va crește gradul de atractivitate al zonei din punct de vedere turistic, fapt ce generează încasări din servicii turistice și dezvoltarea societăților de profil. Un alt element de impact din punct de vedere social îl constituie dotarea obiectivului restaurat și a muzeului cu facilități inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale, care vor dori sa viziteze monumentul istoric.

Cu ocazia săpăturilor arheologice din anul 2009, în curtea interioară a Castelului s-au descoperit ruinele unui donjon, a cărui perioadă de edificare a fost estimată a fi secolul al XIV-lea. Important de menționat este că proiectul tehnic va trebui să țină cont de necesitatea punerii acestuia în valoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*