Caravana filmului românesc – Cartea și filmul se va afla la Jimbolia, în perioada 16 – 18 iunie

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul. FOTO Pixabay

„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia, unde, timp de trei seri, în intervalul 16 – 18 iunie, în Piațeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21.30, copiii, părinții și bunicii sunt invitați să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice românești.

Intenția „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul” este aceea de a contribui, prin acţiunile sale, la apropierea tuturor de arta atât de frumoasă a filmului și, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, așa cum spunea Jean Cocteau – un film, nu este altceva decât „o scriere în imagini”.

Astfel, vor fi prezentate filme pentru toate vârstele. Copii, micuții spectatori de azi, poate marii creatori de mâine, sunt invitați la întâlnirea cu Lizuca și năzdrăvanul cățeluș Patrocle din „Dumbrava minunată”, iar adolescenții sunt invitați să o cunoască pe apriga profă de mate Isoscel (Tamara Buciuceanu Botez) și pe proful de filosofie Socrate (Ion Caramitru), dar și pe îndrăgiții Ștefan Bănică jr (Mihai), Oana Sârbu (Dana), Mihai Constantinescu (Ionică) și Cesonia Postelnicu (Geta) din filmul „Liceenii”.

Publicul cinefil din Jimbolia se va amuza, cu nostalgie, poate, revăzându-i pe marii actori români de teatru și film Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher care demarează „Operațiunea monstrul”.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul din Piațeta Sfântul Florian este următorul:

  • Joi, 16 iunie, ora 21.30: DUMBRAVA MINUNATĂ; Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei; Cu: Diana Muscă, Ernest Maftei, Florina Cercel, Elena Drăgoi, Draga Olteanu Matei
  • Vineri, 17 iunie, ora 21.30: LICEENII; Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Șovu; Cu: Ștefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru
  • Sâmbătă, 18 iunie, ora 21.30: OPERAȚIUNEA MONSTRUL; Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici; Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*