Show la Delfinariul Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Constănțenii pot urmări antrenamentele cu delfini de două ori pe zi, de luni până vineri, în timp ce în weekend sunt disponibile demonstrațiile cu delfini.
Astfel, luni și vineri, la orele 11 și 15, la Delfinariu au loc antrenamente cu delfini în prezența publicului vizitator.
De asemenea, sâmbătă și duminică, tot la orele 11 și 15, au loc demonstrații cu delfini, în prezența publicului.
Un bilet pentru adulți la Delfinariu este 12 lei, în timp ce pentru elevi și studenți este de 3 lei. Copiii până la 7 ani au intrarea gratuită.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Turismul digital este un factor extrem de important în promovarea destinațiilor turistice la nivel mondial. Internetul a devenit, la nivel mondial, principala sursă de accesare a informațiilor și de planificare a călătoriilor. Pentru a deveni …
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și prefectul Ion Proca au vizitat centrul de wellness de la Borsec. Centrul de tratament este în construcție de ani buni, proiectul fiind demarat în 2011. Din păcate, după …
Aniversarea celor 100 de ani de România le aduce constănţenilor, dar şi turiştilor, un ghid al orașului, disponibil prin aplicaţia gratuită „CiTy TOUR Constanța”. Ghidul text și audio vă va purta prin călătoria celor 100 …
Be the first to comment