Ansamblul Național al Dansurilor și Cântecelor Populare din Serbia – KOLO – ajunge în România pe 8 noiembrie

Ansamblul Național al Dansurilor și Cântecelor Populare din Serbia - KOLO

În cadrul turneului regional denumit Kolodrom, Ansamblul Național al Dansurilor și Cântecelor Populare din Serbia KOLO va ajunge și în România.

Reprezentația din București va avea loc în data de 8 noiembrie 2023, la ora 20:00, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

În cadrul programului, timp de optzeci de minute, artiștii Ansamblului Național KOLO vor prezenta coregrafii antologice prin care vor arăta publicului bogăția și diversitatea artei tradiționale sârbe.

Spectacolul este susținul de Ministerul Culturii din Serbia, Ministerul Afacerilor Externe din Serbia – Direcția pentru colaborare cu sârbii din diaspora și din regiune și de Ambasada Republicii Serbia din România.

Ansamblul KOLO a fost înființat de Guvernul Republicii Populare Serbia la data de 15 mai 1948. De peste 70 de ani, ansamblul KOLO păstrează, cultivă și prezintă la cel mai înalt nivel cultural arta tradițională sârbă, prin dans, cântec, muzică și obiceiuri.

La realizarea repertoriului artistic au participat cei mai eminenți coregrafi și compozitori din Serbia, precum și numeroși colaboratori de specialitate / etnomuzicologi, etnologi, balerini …  care au construit un stil artistic ușor de recunoscut, exprimat mai ales prin forme scenice și muzicale variate.

Ansamblul KOLO este un ambasador cultural unic, având reprezentații pe toate continentele, în cele mai prestigioase săli de concerte, precum Metropolitan și Carnegie Hall din New York, Palais Chaillot din Paris, Royal Festival Hall din Londra, Teatrul Bolshoi din Moscova, Opera din Köln, Teatrul Fenice din Veneția, Opera din Sydney, Centrul Național de Artă din Beijing …

Diversitatea și bogăția artei tradiționale sârbe sunt prezentate de peste șaizeci de artiști de top, dansatori care sunt și cântăreți în același timp, precum și de cincisprezece muzicieni.

Ansamblul și-a câștigat o reputație remarcabilă în țară și în străinătate și este deținătorul unor prestigioase premii interne și internaționale, fiind recunoscut pentru marea sa contribuție culturală.

Director interimar al Ansamblului KOLO este Zdravko Ranisavljević.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*