Accesul vizitatorilor la Cetatea Poienari este restricționat din cauza apariției urșilor în zonă

Ce1tatea Poienari. FOTO Muzeul Judeţean Argeş

Muzeul Judeţean Argeş a decis să restricţioneze accesul la Cetatea Poienari începând de pe 27 martie, după ce angajaţii instituţiei au sesizat apariția urşilor la baza scărilor.

În calitate de administrator al Cetăţii Poienari, Muzeul Judeţean Argeş a făcut solicitări scrise Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, Direcţiei Silvice Argeş şi Instituţiei Prefectului Argeş pentru a se întreprinde toate măsurile necesare, conform atribuțiilor legale, în vederea evitării producerii unor incidente grave.

Şi Instituţia Prefectului a transmis în data de 28 martie o adresă scrisă privind apariţia urşilor în zona Cetăţii Poienari. Atenţionarea a fost adresată mai multor instituţii din judeţ, dar şi Muzeului Judeţean Argeş, prin care se recomandă luarea măsurilor minime necesare de prevenire a posibilelor incidente în zona turistică a Transfăgăraşanului, comuna Arefu, judeţul Argeş.

În acest sens, angajaţii Muzeului Judeţean Argeş au amplasat panouri informative și de avertizare în zona cetății şi au restricţionat temporar accesul vizitatorilor, măsurile de siguranță privind integritatea vizitatorilor fiind o prioritare.
Accesul la Cetatea Poienari va fi posibil după ce ne vom asigura că nu mai este niciun pericol în zonă, cu sprijinul autorităților competente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*