Mediaș Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country, care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesoniști.
Concursul organizat de Asociația Dianthus în parteneriat cu Primăria Mediaș, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și comunității locale de cicliști, se desfășoară de-a lungul a trei trasee de 25, 40, respectiv 75 de kilometri, care parcurg mai multe localități din regiunea Târnavelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, asupra faptului că Departamentul Național de Protecție Civilă a emis un cod roșu pentru Regiunea …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 17 aprilie 2024, vor fi organizate greve în sectorul transportului public, la nivel național, cu o …
Una dintre cele mai de succes artiste pop ale momentului ajunge în această vară pe litoralul românesc: Tyla, superstarul sud-african care a transformat piesa „Water” într-un hit internațional, vine pentru prima dată în România și …
Be the first to comment