MAE informează că de la 1 ianuarie sunt introduse restricții de greutate de 7,5 tone în Ungaria

Restricții de trafic pe teritoriul Ungariei. FOTO Poliția de Frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români transportatori de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, cu privire la introducerea unei restricții de greutate de 7,5 tone pe tronsonul drumului principal nr. 42 între localitatea Berettyóujfalu și frontiera de stat începând cu 1 ianuarie 2026.

Conform legislației ungare, după introducerea restricției, tronsonul vizat al drumului principal nr. 42 poate fi utilizat prin traversarea zonei cu circulație restricționată doar de acele vehicule de marfă a căror masă totală maximă autorizată, conform certificatului de înmatriculare, nu depășește 7,5 tone.

Fac excepție de la restricția susmenționată vehiculele de marfă a căror destinație sunt orașele Biharkeresztes sau Artánd (trafic de destinație) și care figurează în documentul de transport, precum și autobuzele.

După introducerea interdicției, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4, care oferă un nivel de servicii superior și o alternativă sigură, în comparație cu drumul principal nr. 42.

În cazuri justificate, se poate solicita un permis de acces, care se eliberează gratuit, conform legislației ungare în vigoare, la compania „Magyar Közút Nonprofit Zártkörüen Müködö Részvénytársaság” (Compania Ungară de Drumuri Publice, Societate pe Acțiuni cu Funcționare Restrânsă, Nonprofit).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*