
Toamna a coborât peste Sulina ca o pânză peste care s-au topit într-un pastel griuri și nuanțe calde arămii. Un oraș cu străzi pline de povești încă nespuse, peste care briza Dunării adie rece, cu izul sărat al mării și al trestiilor umede. În amurg, faleza devine un tablou tăcut: pescari amatori, zgribuliți în gecile lor groase, aruncă undițele în apă cu o răbdare ritualică, de parcă ar vâna amintiri din vara care tocmai s-a dus. Orașul, aproape pustiu, respiră încă un farmec melancolic de port uitat în timp, unde ecoul pașilor pe caldarâm se împletește cu glasul păsărilor și foșnetul surd al frunzelor uscate.
Sulina se pregătește să închidă sezonul. Ultimele ambarcațiuni ale turiștilor pleacă agale spre Tulcea, iar localnicii trag linie după o vară care a fost, cum spune Corina Davidov, specialist în relații publice la Pensiunea Perla Sulina, „la fel de bună ca cea din 2024”:
„Sulina este privilegiată. Avem Delta Dunării, avem floră, avem faună, dar avem și Marea Neagră – avem acea spectaculoasă vărsare a Dunării în Marea Neagră, iar acest fapt face ca Sulina să rămână destinația preferată a turiștilor din întrega Rezervației a Biosferei Delta Dunării”
Între liniște și vești de război
În orașul de la capătul lumii, oamenii au învățat să trăiască cu un paradox: liniștea Deltei și, în același timp, ecoul conflictului din Ucraina, aflat dincolo de o graniță prea apropiată. Mesajele Ro-Alert care avertizează uneori asupra pericolelor spontane nu mai provoacă panică.
„Războiul nu este la noi, este în vecinătatea graniței și așteptăm să se termine. Din fericire, lumea nu se mai teme de drone, de mesaje Ro-Alert, iar îngrijorarea noastră este că anul viitor turiștii se vor teme mai mult de prețuri, decât de efectele conflictului din Ucraina”, afirmă Corina Davidov.
Deocamdată, prețurile la Perla Sulina rămân în marja actuală, cu toate că turiștii devin tot mai exigenți. Vor confort, dar și autenticitate. Nu se mai mulțumesc doar cu cazare și masă, ci caută experiențe care să le bucure sufletul. De aceea, pe terasa de la Perla, sub sălcii, se aude în fiecare seară muzică live. E locul unde oamenii se opresc după o zi de plimbări pe canale sau pe plajă și își lasă gândurile să plutească pe ritmuri de chitară.
Aventuri prin stufăriș
Pentru cei care iubesc până în măduvă de natura, Sulina este un paradis. Călin Ene, ghid de activități outdoor, este genul de om care pare făcut din același material cu Delta: calm, atent la detalii și mereu în mișcare. Obișnuiții locului îl cunosc și îl caută de fiecare dată când revin pentru că el le oferă cele mai inedite opțiuni de explorare a frumuseții Deltei Dunării.
„Pentru cei are sunt mai activi există excursiile în caic, există excursiile cu bicicleta, turele private de bird watching, există trasee de tracking în jurul Sulinei, se poate să faci pe jos o tură în jurul Sulinei, de 8 km, în care, cu binoclul să vezi cel puțin 15-20 de specii de păsări, dacă ești pasionat de domeniu”, susține Călin Ene.
Cea mai atractivă dintre excursiile pe care le organizează este și cea cu gradul de dificultate cel mai ridicat și se adresează celor experimentați într-ale drumețiilor.
„Este un tur al Deltei Dunării: Tulcea – Sulina cu bicicleta și trei zile în jurul Sulinei cu caiacul. O organizez cam o dată pe an, de regulă primăvară”, spune ghidul – o experiență dură, dar care merge direct la suflet.
În această perioadă a anului, Călin Ene încă iese în plimbări de 3-4 ore cu caicul pe canale cu doritorii. Peisajele sunt formidabile. Ai nevoie doar de o șapcă, o sticlă cu apă și pofta de a tăcea o vreme, ascultând doar foșnetul trestiei.
Sulina, destinația necondiționată de anotimp
Pentru Ștefan Ivanov, președintele Asociației Operatorilor de Nave de Agrement și Transport Rapid, Delta nu are anotimpuri moarte.
„Avem turiști în fiecare sezon. Vara vin amatorii de plajă, toamna pescarii, iar iarna – iubitorii de natură care vor să vadă păsările în habitatul lor. Pentru că iernile nu mai sunt atât de geroase, avem pelicani inclusiv iarna în Delta Dunării, ceea ce pentru mulți este o surpriză. Așa că nu ducem lipsă de turiști, ci trebuie doar să adaptăm un management eficient acestui aflux”, crede Ivanov.
Alături din alți antreprenori din turismul local, Ștefan Ivabov vrea ca în sezonul următor experiențele turistice să fie tot mai autentice.
„Ne dorim să aducem în prim-plan viața localnicilor. Să vadă turiștii cum se pune o plasă, cum se face un borș de pește, cum arată o zi din viața unui pescar”, mărturisește el cu entuziasm.
Tot el povestește că turiștii cărora le-a oferit până acum astfel de experiențe au rămas impresionați de cât simplitate și naturalețe se află de fapt în spatele unor preparate tradiționale ce par complicate, ca de exemplu în cazul borșului de pește, unde diversitatea peștelui este cea care dă de fapt bogăția de arome.
Un astfel de borș de pește făcut chiar de mâna unui pescar, cu pește proaspăt prins la năvod în aceeași zi se poate mânca ocazional la restaurantul pensiunii Perla Sulina.
Borșul care spune povești
Pe terasa pensiunoo, aburul borșului de pește se ridică la întrecere cu parfumul sălciilor ude. Bucătarul de ocazie, un tânăr ager, cu mâini de pescar, fierbe într-un ceaun mare 10 kilograme de pește proaspăt crap, somn, știucă și caras, captura de dimineață din propriul năvod.
„Prima dată se pun în ceaun capetele de pește, cele mai mari, fiindcă ele fierb mai greu. După ce au fiert legumele, punem peștele. Pentru acest ceaun de 30 de litri ne trebuie cam 15 kg de pește proaspăt. Este un borș de pește autentic pescăresc, ce conține doar ceapă, cartofi și ardei, iar din momentul în care am adăugat peștele, borșul este gata în cam 45 de minute”, explică bucătarul, în timp ce adaugă peste cantitatea mare de pește o oală cu apă caldă, pentru ca totul să fiarbă mai rapid.
Borșul de pescăresc de fierbe inițial la foc intens, spune expertul, pentru ca spre final flacăra de sub ceaun să fie redusă, astfel încât pește să nu se dezintegreze în zeamă. Pescarul mai dezvăluie însă un secret știut mai mult de oamenii care cureieră bălțile și mai puțin de amatorii obișnuiți de borș făcut în casă sau la restaurant. Pe baltă, spune localnicul, oamenii obișnuiau să pună în ceaun o cantitate mai mare de pește și mai puțină apă. În acest fel zeama ieșea mai densă, iar mâncarea devenea mai consistentă și mai spornică ajungându-le pescarilor pentru zilele lungi petrecute prin hățișul plaurilor.
Dragoș Ioniță, proprietarul pensiunii Perla din Sulina este și el pasionat de gastronomie și adoră să își răsfețe oaspeții de seamă cu preparatele proprii. De curând și-a rafinat una dintre rețetele de calcan la cuptor. A ales să adauge peste finețea cărnii de pește o reducție din sos de midii – o nouă farfurie de poveste.
„Avem aici o rețetă nouă, proprie, de calcan făcut într-un sos de bulion de roșii și ardei, cu o reducție de sos de midii. Am pregătit niște scoici înainte în acest sos, ele au pontențat foarte frumos gustul bulionului cu usturoi și alte mirodenii, iar după o oră la cuptor, toate aceste arome pătrund în carne de pește și îi dau un gust cu totul deosebit”, explică Dragoș Ioniță, chiar în timp ce prepară rețeta pe care mizează pentru a-și impresiona musafirii.
Sulina, locul unde timpul mereu curge altfel
Când soarele apune peste brațul Sulina, totul capătă o lumină blândă, aproape ireală. Dunărea lucește ca o oglindă de cupru, iar orașul adoarme încet, într-un amestec de melancolie și speranță. Toamna la Sulina nu e un final, ci o respirație adâncă înaintea unui alt sezon captivant. Aici, la marginea de răsărit a României, acolo unde Dunărea se sfârșește și Marea Neagră începe, viața curge încet, cu gust de borș fierbinte, sunet de chitare live și parfum de frunze ude.
Pentru că, oricât de pustii ar părea străzile, Sulina nu doarme niciodată. Doar își trage sufletul.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro
Be the first to comment