Cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini vor fi decontate, parțial, de stat

Plimbare pe canale în Delta Dunării. FOTO Paul Alexe

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va da startul, chiar din prima zi a noului an, înscrierilor în cadrul schemei de minimis pentru incoming.

„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin patru nopți. Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export și, prin stimularea operatorilor economici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică. Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:

  • 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin patru nopți de cazare în România;
  • suplimentar doi euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele patru, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

În vederea obținerii ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turiști străini, contractele directe cu turiștii străini, voucherul eliberat de către agenție, semnat și ștampilat de către unitatea de cazare, precum și dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare și numărul turiștilor, după cum urmează:

  1.  pentru trimestrul I până la data de 1 mai;
  2.  pentru trimestrul II până la data de 1 august;
  3.  pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie;
  4.  pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.

Se vor lua în considerare doar turiștii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru. Menționăm că de la 01.01.2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.

Verificarea veridicității informațiilor transmise prin intermediul formularului digital de înscriere, a completării tuturor câmpurilor și a declarațiilor asumate de aplicant se realizează de către Unitatea de Implementare a Programului. Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor.

Bugetul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de șapte milioane lei. Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*