Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic croat, pentru perioada 22 – 26 iulie 2022 a fost emis un cod roșu pentru temperaturi ridicate în regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka și Split, fiind prognozate temperaturi de 34 – 40 de grade Celsius. De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Gospić și Dubrovnik.
Se recomandă cetățenilor români să evite expunerea directă la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11:00 – 16:00 și să se hidrateze corespunzător.
Autoritățile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, precum și la riscul apariției de incendii de vegetație.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Săptămâna ce a precedat sărbătoarea ortodoxă a Floriilor a fost una cu adevărat de lucru pentru un grup important de jurnaliști de turism, membri ai Clubului Presei de Turism – FIJET România. La invitația lui …
Începând cu data de 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copiilor, Dino Parc Râșnov va găzdui cea mai mare colecție privată de jucării vechi și extrem de rare, unele dintre acestea având o vechime de peste …
Atractivitatea stațiunii Eforie Nord este dată de orientarea plajelor către est și sud-est, ce asigură aproape 14 ore de insolaţie diurnă în lunile de vară, tipul de plajă închisă, încadrată de promotorii şi faleze, nisipul …
Be the first to comment