Pe plajele din Bulgaria au fost stabilite distanțe de siguranță pentru turiști. FOTO Facebook / Albena Resort
Operatorii economici bulgari sunt optimiști și se pregătesc intens de sezonul estival, dând iar clasă omologilor lor de pe litoralul românesc. Au amenajat deja plajele astfel încât turiștii să se simtă și să fie în siguranță.
Pe pagina de Facebook „Albena Resort“ este expus un exemplu pe care nu îl vedem în România, acolo unde de curând autoritățile au demolat beach baruri și construcții ilegale, lăsându-se chiar și cu dosare penale.
Hotelierii din Albena îi îmbie pe turiști cu o plajă largă, unde șezlongurile sunt grupate câte două la o umbrelă, beneficiind de un spațiu de 25 mp. Distanța între umbrele este de 7 metri, iar între șezlongurile de pe margine este de patru metri pentru a oferi astfel un coridor sigur pentru cei care merg spre apă, sau spre beach barul de la marginea plajei, chiar dacă se intersectează.
Numărul turiștilor sosiți în perioada ianuarie – noiembrie 2020, cu 26,6 la sută mai mic față de aceeași perioadă din 2019
Pe plajele din Bulgaria au fost stabilite distanțe de siguranță pentru turiști. FOTO Facebook / Albena Resort
Pe plajele din Constanța se demolează construcțiile ilegale. FOTO Bogdan Bola
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Fundația Conservation Carpathia lansează cea de-a patra ediție a programului „Adoptă un colț de natură”, prin care încurajează copiii și tinerii din comunitățile din jurul Munților Făgăraș să se implice activ în protejarea și promovarea …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Australia cu privire la decretarea stării de urgență în statul New South Wales, până la data de 26 decembrie 2019, …
Tragedia a fost înregistrată la puțin timp după ora 12.00, în Munții Vrancei, în zona Cheile Tișiței. Aici se aflau două grupuri de turiști, însoțiți de salvamontiști, toții fiind luați prin surprindere pentru că în …
Be the first to comment