Wizz Air oferă astăzi și mâine reduceri de 20 la sută la zborurile selectate

Aeronava Wizz Air. FOTO Facebook/Wizz Air

Wizz Air a anunțat pentru sâmbătă, 11 iulie, și duminică, 12 iulie, un discount de 20 la sută pentru zboruri selectate. Promoția e valabilă pentru toți clienții, până pe 12 iulie la ora 23:59 ora Europei Centrale, pentru curse selectate, călătoriile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ.

„Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opțiunea WIZZ Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară de protecție. Procedând astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la trei ore înainte de plecare fără nicio taxă și vor primi 100 la sută din tariful inițial rambursat imediat sub formă de credit și pot schimba datele și chiar rutele de oricâte ori doresc”, au transmis reprezentanții Wizz Air.

Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști de protecție, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală iar, conform programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Șervețele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce privește cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact. Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport. Clic aici pentru a vizualiza noul videoclip Wizz Air despre regulile de siguranță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*